În urmă cu câteva zile, Teatrul de Vară "Jean Constantin" a fost gazda Festivalului "Glasul Speranţelor", organizat de Casa de Cultură Techirghiol. Pe scena festivalului au urcat solişti ai grupului brăilean "Steluţe Dunărene", la diverse categorii de vârstă. Astfel, la categoria de vârstă 6-8 ani au participat Mario Costache şi Elena Mohoreanu, la categoria de vârstă 9-12 ani: Daria Manolache, Baran Biyikoglu, Valentina Enea (copil sub protecţia DGASPC Braila) şi Giulia Riga, iar la categoria adolescenţi Ştefania Pană şi
Ramona Dudu.
La categoria mică, Mario Costache a obţinut Premiul Special al Juriului. Alte premii speciale ale juriului au fost câştigate de soliştii Giulia Riga, Daria Manolache, Baran Biyikoglu şi Valentina Enea. La categoria adolescenţi, Ştefania Pană a obţinut Premiul Special al Juriului, iar Ramona Dudu a obţinut Premiul al III-lea.
Juriul a fost alcătuit din compozitorii Dumitru Lupu, Dan Dimitriu, textiera Carmen Aldea Vlad, iar preşedintele juriului - Virgil Popescu.
"A fost un festival cu pretenţii, foarte puternic, un juriu corect. Copiii au impresionat prin prestaţia lor, drept pentru care juriul le-a oferit aceste premii speciale. Cât despre Ramona Dudu, este o voce care se impune în toate festivalurile de gen, este solista care anul acesta va reprezenta Brăila la secţiunea adolescenţi, în cadrul Festivalului de Muzică Uşoară «Mamaia Copiilor»" , ne-a declarat prof. Liliana Toader, coordonator al grupului "Steluţe Dunărene".