În urma consultării formaţiunilor politice, preşedinte Rosen Plevneliev a anunţat la sfârşitul lunii iunie dizolvarea parlamentului începând cu data de 6 august şi desfăşurarea alegerilor anticipate pe 5 octombrie, între aceste două date urmând să funcţioneze un guvern interimar.
Sub aspect formal, preşedintele va propune acum fiecăruia dintre cele trei mari partide să formeze guvernul, dar acestea s-au angajat să respingă propunerea, astfel încât să se poată respecta prevederile constituţionale privind dizolvarea parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate.
În vârstă de 54 de ani, Plamen Oreşarski, a fost numit premier în luna mai 2013, după căderea guvernului conservator condus de Boiko Borisov în urma manifestaţiilor de amploare împotriva corupţiei elitelor politice şi a creşterii preţului la energie.
Odată ajuns la putere, el a promis că va lua măsuri de combatere a sărăciei, dar o lună mai târziu avea să-şi piardă orice credibilitate după ce a numit la conducerea Agenţiei de securitate naţională (DANS) un deputat controversat, membru al partidului minorităţii musulmane (MDL) şi magnat în sectorul mass-media.