Premieră la «Maria Filotti» - «La grande magia» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premieră la «Maria Filotti» - «La grande magia»

Amatorii de teatru de bună calitate sunt aşteptaţi duminică, de la ora 18.00, la Casa Tineretului, la premiera spectacolului "La grande magia" de Eduardo de Filippo, pus în scenă de regizorul Radu Nichifor. Scenografia este semnată de Vioara Bara, fotografiile sunt realizate de Radu Aramă, iar traducerea textului a fost realizată de Horia Gârbea. În plus, consilier pentru momentele de magie este Andrei Teaşcă de la Teatrul de Magie Bucureşti. Din distribuţie fac parte: Valentin Terente, Lucian Pânzaru, Narcisa Novac, Elena Andron, Radu Horghidan, Dan Moldoveanu, Iulia Vasilescu, Adrian Ştefan, Costică Burlacu, Marius Exarhu, Monica Ivaşcu, Alexandru Marin, Emilia Mocanu, Wanessa Radu, Cătălina Nedelea, Flori Popa, Corina Borş şi Ionel Spălatu.
Regizorul Radu Nichifor a dezvăluit că piesa propune confruntarea a două lumi cu eşecul iluziilor legate de realitate sub mai multe aspecte, iar acest fond dramatic este speculat magistral de Eduardo de Filippo, oscilând abil între tragic şi comic.
Eduardo de Filippo a fost actor, regizor, scenarist, producător, piesele sale fiind jucate pe toate meridianele, transpuse în filme remarcabile precum "Divorţ italian" sau "Filomena Marturano".
"La grande magia" se înscrie în biografia artistică a dramaturgului în anul 1948, dar este şi astăzi o piesa de pregnantă actualitate. Eduardo de Filippo avertizează că magia iluziilor poate afecta fiinţa umană, mai ales odată cu trecerea timpului şi cu spectrul amăgitor al neîmplinirii. Acţiunea este derulată abil pe două planuri, magia concretă ca exerciţiu, dar şi iluzia proprie raportată la realitatea curentă, se precizează într-un comunicat al teatrului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro