* acesta a emis un comunicat, marți seară, la scurt timp după ce Senatul României a aprobat proiectul stării de alertă, însă căruia PSD-iștii i-au adus o serie de modificări substanțiale față de varianta Guvernului * Cătălin Boboc a subliniat că nu dorește să comenteze din funcția pe care o deține vreo decizie a Parlamentului României, însă a dorit să atragă atenția că măsurile de izolare și carantinare ar trebui păstrate chiar și pe durata stării de alertă, deoarece acestea s-au dovedint cheia menținerii situației sub control până acum
Prefectul Județului Brăila, Cătălin Boboc, a emis un comunicat de presă, marți seară, la scurt timp după aprobarea de către senatori a proiectului stării de alertă, dorit să atragă atenția asupra unor elemente modificate de parlamentarii PSD, care în opinia sa ar putea îngreuna combaterea răspândirii virusului COVID-19 pe viitor. Potrivit presei centrale, cu 111 voturi ”pentru”, 8 ”împotrivă” și 15 abțineri, proiectul de lege privind stare de alertă a fost adoptat de către Senat, dar cu modificări substanțiale aduse de către parlamentarii PSD. Miercuri inițiativa legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaților care este și forul decizional în acest caz.
În acest context, Boboc a făcut apel la deputați să nu elimine măsurile privind izolarea și carantinarea suspecților COVID-19 pe durata stării de alertă, deoarece ar putea conduce la probleme grave.
”Înțeleg că în această seară, prin votul majorității din Parlament au fost modificate propunerile sosite de la Guvernul României privind instituirea stării de alertă. Nu sunt în măsură și nu îmi propun să comentez deciziile Parlamentului, acesta fiind forul legislativ al țării, dar nu am cum să nu iau atitudine în acest moment cu privire la modificarea condițiilor privind izolarea și carantina. De la începutul crizei am spus că respectarea acestei măsuri administrative reprezintă cheia gestionării crizei și că tratăm acest subiect foarte-foarte serios, toate autoritățile implicate în aplicarea acestor măsuri administrative respectând cu sfințenie, aș spune, fără niciun rabat, toate aceste prevederi. Dacă de pe data de 15 mai, când oricum măsurile privind circulația și toate celelalte se vor relaxa, nici aceste măsuri - repet, izolarea și carantina -, nu vor rămâne așa cum sunt ele astăzi, deși ne-au dovedit că aplicate corect - așa cum s-a întâmplat la Brăila -, produc efecte bune, vom avea cred, o mare problemă. Și din acest motiv, chiar dacă poate pare un pic nepotrivit ca din poziția mea de prefect să iau atitudine în raport cu o decizie a Parlamentului, știind cum am gestionat criza până acum la Brăila, efectiv nu am cum să nu trag acest semnal de alarmă, în speranța că în a doua Cameră, în camera decizională, majoritatea parlamentară va renunța să fie populistă și va înțelege că anumite măsuri, chiar dacă au presupus un sacrificiu din partea cetățenilor și destul de multă implicare din partea autorităților, sunt absolut necesare și sunt cheia pentru gestionarea situației de până acum”, a declarat Boboc.