* autoritățile competente au fost sesizate de către mai multe persoane despre această situație * BEJ Brăila a transmis la AEP informațiile necesare, astfel că Autoritatea va trage la sorți un alt președinte * secția a fost preluată de locțiitor, iar procesul de votare nu a fost afectat
Turul doi al alegerilor prezidențiale a debutat cu un mic incident la o secție de votare din municipiu. Mai multe persoane au sesizat faptul că președintele secției nr. 82 din cadrul Liceului „Anghel Saligny” ar fi consumat alcool. Imediat, la fața locului au sosit polițiștii, dar și trei membri ai Biroului Electoral Județean Brăila. A fost luată decizia ca președintele respectiv să fie înlocuit, conform legislației. Astfel, în timp ce toate atribuțiile au fost preluate de locțiitor, BEJ Brăila a înștiințat Autoritatea Electorală Permanentă, instituție care urmează să stabilească un nou președinte, prin tragere la sorți. Ulterior, persoana ce va fi desemnată se va prezenta la secția nr. 82.
BEJ Brăila a subliniat că acest incident nu a afectat în niciun fel procesul de votare. „Se pare că președintele secției de votare era într-o imposibilitate a îndeplinirii atribuțiilor. Va fi înlocuit conform legii. Procesul de votare nu a fost afectat”, ne-a precizat președintele BEJ, judecător Chiroi Anamaria.