Preşedintele se opune aleşilor infractori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preşedintele se opune aleşilor infractori

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, miercuri, Curtea Constituţională în legătură cu Legea 393/2004 care le permite aleşilor locali să îşi păstreze mandatul dacă sunt condamnaţi la închisoare cu suspendare. Klaus Iohannis ceruse deja Parlamentului reexaminarea acestei legi, dar parlamentarii au respins solicitarea şefului statului, transmite TVR.
Sesizarea Curţii Constitutionale rămâne ultima cale de atac a preşedintelui înainte de promulgarea legii.
Şeful statului susţine că mandatul unui ales local ar trebuie să înceteze dacă a primit o condamnare din partea unei instanţe.
„Săvârşirea unei fapte penale pentru care există o condamnare definitivă la pedeapsa cu închisoarea plasează, prin ea însăşi, alesul local în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei (...) A permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi cu privire la care instanţa a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice în coordonatele statului de drept (...) Este de neconceput ca statul, în calitate de subiect pasiv general al infracţiunii şi titular al dreptului de tragere la răspundere penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să permită exercitarea autorităţii publice de către persoana condamnată", subliniază preşedintele în sesizarea transmisă Curţii Constituţionale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro