Preşedintele PNL Crin Antonescu, în vizită la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preşedintele PNL Crin Antonescu, în vizită la Brăila

Aceştia au vizitat comunele Chiscani, Tichileşti şi Tufeşti şi le-au vorbit oamenilor despre faptul că pe data de 7 iunie trebuie să facă o alegere pentru viitorul lor ca cetăţeni ai UE.
"Ne-am săturat de clasa politică actuală care, la unele partide e aceeaşi de acum 25 de ani. Democraţia ne dă şansa de a schimba, de a face alt fel de politică. Liberalii nu reprezintă numai un partid cu istorie, suntem şi un partid care poate să privească în ochii oamenilor şi să discute despre ce a făcut din 1990 până azi. Nu am pretenţia că în PNL sunt cei mai buni oameni sau că am făcut mereu ceea ce trebuia să facem ori că am fost la înălţimea aşteptărilor oamenilor care ne-au votat, dar noi măcar am dovedit pe fond că facem ceea ce am spus că facem din 1990 până azi şi că avem dreptate. Am spus că într-o ţară care de abia acum şi-a găsit libertatea, trebuie întâi să dăm drumul la forţe care să producă şi care să aducă bunăstare în ţară, şi am spus că de abia după ce vom avea bunăstare vom putea face cu adevărat protecţie socială. Pensia nu e o pomană guvernamentală, ci o datorie pe care o avem faţă de cei care au muncit în ţara asta, dar nu se face aşa. Am spus asta şi am avut dreptate", a declarat Antonescu atât în faţa brăilenilor din comunele vizitate, cât şi în faţa celor care au venit să îl cunoască sâmbătă seara, pe Esplanadă. Mai departe, atât Antonescu cât şi Norica Nicolai şi Constantin Cibu au atras oamenilor atenţia asupra celor întâmplate în ţară, după venirea la putere a PDL - PSD şi au îndemnat lumea să se ducă la vot.

"Prefer să văd cum mă vor caracteriza alţii"

În ciuda programului încărcat al candidatului PNL la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, reporterii noştri au reuşit să obţină un interviu în exclusivitate.
Întrebat cum i-ar caracteriza, în două cuvinte, pe foştii preşedinţi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, pe actualul preşedinte Băsescu, liberalul a răspuns concis: "Băsescu - un preşedinte mincinos, Ion Iliescu - un preşedinte prea târziu, iar Emil Constantinescu - un preşedinte onest". Despre el, Crin Antonescu ne-a spus că preferă să vadă cum îl vor caracteriza alţii, în momentul în care va ajunge preşedinte.
Legat de afirmaţia preşedintelui PSD Mircea Geoană, că îşi va da demisia din fruntea partidului, dacă va pierde alegerile prezidenţiale, Antonescu a comentat: " Aceasta este alegerea lui, eu aştept întâi să văd rezultatul alegerilor şi apoi voi lua o decizie. Dar în niciun caz nu mă hazardez acum să declar că, dacă nu voi ieşi preşedinte sau dacă nu voi reuşi să fac orice altceva, voi demisiona din fruntea partidului. Să vedem întâi rezultatul alegerilor".
Antonescu a mai precizat că, după alegerile europarlamentare, se va face şi o evaluare a filialelor locale, şi că, probabil se vor întâmpla şi nişte restructurări, dar că este prea devreme pentru a se pronunţa. Legat de filiala brăileană, Antonescu a declarat că, deocamdată, este mulţumit de cum merge şi de preşedintele pe care îl are, fiind primul moment, dintr-un lung şir de ani de scandaluri, când filiala este stabilă. În încheiere, Crin Antonescu a transmis un mesaj liberalilor brăileni şi simpatizanţilor PNL din oraşul nostru: "Trebuie să veniţi la vot atât pe 7 iunie cât şi la alegerile prezidenţiale, pentru că vedeţi ce se întâmplă în ţară. Nu putem lăsa lucrurile aşa, de noi depinde să le facem mai bune. Am nevoie de votul tuturor pentru a reuşi şi pentru a pune ţara pe picioare".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro