"Marea Britanie are astazi acces la piaţa unică, deoarece garantează cele patru libertăţi. În cazul în care doreşte să rămână în cadrul pieţei unice este decizia ei de a stabili cât de departe şi cum va face să garanteze cele patru libertăţi," a declarat liderul francez.
"Nu pot fi separate una de cealaltă. Nu poate exista libera circulaţie a mărfurilor, libera circulaţie a capitalurilor, libera circulaţie a serviciilor atât timp cât nu există libertatea de circulaţie a oamenilor (...) Aceasta va fi o alegere cu care se va confruntă Marea Britanie - să rămână pe piaţa unică şi implicit să îşi asume garantarea liberei circulaţii sau să aibă un alt statut," a adăugat Hollande.
"Este cel mai important punct. Acesta este punctul care va face obiectul negocierilor," a completat preşedintele francez.
Un subiect major al campaniei pentru referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la UE a fost tocmai acela al imigraţiei, liderii pro-Brexit cerând limitarea imigraţiei cetăţenilor UE în Regatul Unit, fapt ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor.