Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri, că nu ştie dacă revenirea la două tururi de scrutin ar afecta într-un fel alegerile, afirmând că CCR nu schimbă legi, ci spune dacă acestea sunt constituţionale sau nu.
Ei (Comisia de la Veneţia) spun să nu se modifice legea electorală cu cel puţin un an înainte de alegeri, dar asta nici nu ştiu dacă ar fi o schimbare care ar afecta într-un fel alegerile, pentru că este vorba de un tur, de două tururi, de trei, nu ştiu. (...) Nu ştiu dacă restrânge (drepturile-n.r.), nu am făcut socoteala asta. Eu ştiu că am avut o perioadă în care s-au făcut alegeri într-un singur tur, în două tururi. Comisia de la Veneţia spune că fiecare stat este liber să aleagă sistemul de vot, a afirmat Augustin Zegrean înaintea şedinţei în care judecătorii CCR dezbat sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind organizarea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin.
Augustin Zegrean a subliniat că CCR nu schimbă legi, ci doar spune dacă sunt constituţionale sau nu.
Noi nu schimbăm legile, noi spunem dacă sunt constituţionale sau nu. Nu spunem să se aplice astăzi sau mâine sau la următoarele alegeri. O singură dată am făcut asta (la referendum-n.r.), pentru că voiam să se respecte solicitarea Comisiei de la Veneţia, a răspuns Zegrean, întrebat dacă eventualele modificări de legislaţie vor fi aplicate începând cu alegerile locale din 5 iunie.