Preşedinta tineretului ALDE Brăila, membră în Biroul Permanent Naţional al partidului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preşedinta tineretului ALDE Brăila, membră în Biroul Permanent Naţional al partidului

  • vinerea trecută a avut loc la Bucureşti prima Conferinţă Naţională a Tineretului ALDE

 

Vineri, 26 mai, a avut loc la Bucureşti prima Conferinţă Naţională a Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, organizată la Palatul Parlamentului, la care au participat peste 600 de tineri din toată ţara, după cum am aflat dintr-un comunicat de presă remis redacţiei noastre. Potrivit documentului, ziua de vineri a fost plină de dezbateri constructive, în final fiind aleasă noua conducere a organizaţiei Tineretului Naţional ALDE. Mai precis, în funcţia de preşedinte al TLDE a fost ales Claudiu Catana alături de 35 de vicepreşedinţi şi membri ai Biroului Permanent Naţional.

Din partea Organizatiei Judetene Brăila şi-a depus candidatura pentru funcţia de membru în Biroul Permanent Naţional, preşedinta TLDE Brăila, Mihaela  Veronica Mihalache (foto), funcţie în care a fost aleasă.    

 „În ALDE am găsit încurajare şi susţinere care m-au determinat  să mă implic în Organizaţia TLDE. De altfel,  scopul TLDE  este să întărească cooperarea din cadrul comunităţii de tineri liberali şi să canalizeze efortul comun al acestora pentru construirea unui mediu liberal politic, social şi economic pentru toti românii”, ne-a declarat  Mihaela-Veronica Mihalache. Mulţumită de rezultat s-a arătat şi Daniela Rădulescu, preşedintele ALDE Brăila: „Mă bucur pentru colega noastră. Consider că încurajarea tinerilor de a se implica activ în politică este, la ora actuală, sarcina tuturor partidelor. Sigur, unii confirmă, alţii dezamăgesc, dar această acţiune de atragere a tinerilor în sfera politică trebuie să continue”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro