"Povestind Brăila" vrea să pună în valoare judeţul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Povestind Brăila" vrea să pună în valoare judeţul

Te pasionează scrisul, fotografia sau clipurile video? Iubeşti natura? Dacă răspunsul este afirmativ, echipa ARIN te invită să-ţi demonstrezi talentul în cadrul proiectului "Povestind Brăila", la una din cele trei secţiuni, unde fiecare tânăr cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani poate participa cu o proză scurtă (nu mai mult de 1.000 de cuvinte), fotografie (în format digital sau clasic) ori un clip video (maximum 3 minute), a căror temă să conţină aspecte legate de Brăila. Cei interesaţi vor trimite lucrările prin poştă ori le vor depune pe site (www.povestind-braila.ro) până pe 10 iulie 2010.

Finanţat de Uniunea Europeană prin programul "Tineret în acţiune", "Povestind Brăila" are ca scop implicarea tinerilor în dezvoltarea locală durabilă şi în rezolvarea problemelor legate atât de mediul natural cât şi de patrimoniul construit. Proiectul "Povestind Brăila" este o continuare a unor tradiţii ale echipei ARIN de a implica tinerii, prin artă, atât în avertizarea asupra unor probleme locale cât şi în găsirea soluţiilor, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei, primit la redacţie.

Brăila este un oraş unic în România, bucurându-se de cea mai mare suprafaţă construită inclusă în Convenţia pentru Protecţia Patrimoniului Cultural şi Natural, are ca specific Dunărea, iar în vecinătatea oraşului se află Insula Mică a Brăilei, declarată rezervaţie naturală. Problemele au apărut odată cu dezvoltarea industrială şi transformarea Insulei Mari a Brăilei în suprafaţă agricolă, fapte care au dus la dispariţia unor ocupaţii tradiţionale, arată sursa citată. Prin intermediul proiectului, tinerii participanţi vor învăţa să identifice şi să descrie problemele oraşului şi vor fi încurajaţi să imagineze soluţii pentru rezolvarea acestora. De asemenea, o altă menire a proiectului este de a-i face pe tinerii brăileni mândri de oraşul lor, prin conştientizarea a ceea ce are Brăila valoros.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro