• o imagine “în oglindă”, din zilele noastre, arată cât de mult a decăzut Brăila
Zeci de nave de mare capacitate acostate pe mai multe rânduri şi formând un şir care se pierde-n zare, de-a lungul cheului pavat cu piatră cubică şi animat de o prezenţă umană destul de consistentă. Asta se poate vedea într-o fotografie cu portul Brăila, din anul 1931, intrată în posesia colegului nostru Marian Gheorghe, pasionat colecţionar de imagini vechi. Pentru cine priveşte această poză ca pe o fereastră în timp, prima impresie este că portul din urmă cu aproape 90 de ani chiar semăna a port, cu atâtea vapoare trase la mal, aşteptând să fie încărcate cu cereale sau alte mărfuri. Mai remarcăm şi infrastructura portuară destul de “sănătoasă”: pavajul cubic fără gropi sau denivelări evidente, stâlpii de iluminat din fier forjat, faţada bine întreţinută a clădirii Gării Fluviale, care în acea perioadă reprezenta o “piesă” importantă în agrenajul portului. Iese în evidenţă şi personajul din prim-plan, un domn îmbrăcat la patru ace care se plimba relaxat - probabil un armator bogat, sau de ce nu, un profesor sau medic, în orice caz cineva din lumea bună a acelor timpuri, care impunea prestanţă şi respect. Evident, nu trebuie trecuţi cu vederea nici bărbaţii din planul secund, aşezaţi pe scările gării fluviale, probabil în aşteptarea navelor care făceau curse între Brăila şi Galaţi sau Brăila şi Măcin. Exista, deci, şi atunci obiceiul de a folosi treptele respective pe post de bănci, dar putem deduce din imagine că cei care făceau asta nu spărgeau seminţe, vorbind ca la uşa cortului şi ascultând manele, aşa cum se întâmplă, din păcate, foarte des în zilele noastre, în zona respectivă.
Poza oferă impresia unui port prosper, mult mai bine administrat decât în prezent. Asta deşi, după cum reiese din multe lucrări istorice pe această temă, în 1930 portul Brăila nu mai era atât de înfloritor ca în perioada sa de glorie, din ultimele decenii ale secolului XIX şi primele decenii ale secolului XX, până la Primul Război Mondial. Deja fluxul de mărfuri se orientase mai mult spre Constanţa, după dezvoltarea infrastructurii feroviare care permitea transportul cerealelor cu trenul până la malul mării. Iar infrastructura portului brăilean, care beneficia încă din 1880 de celebrele docuri din beton armat construite de Anghel Saligni, începuse, în perioada interbelică, să rămână în urma noilor tehnologii, pe linie de încărcare-descărcare mărfuri şi de stocare corespunzătoare a cerealelor. Brăila începuse, aşadar, să îşi piardă din importanţă ca principal port românesc al Dunării maritime. Chiar şi aşa, însă, activitatea în port pare, în 1931, incomparabil mai intensă decât este în prezent, în anul de graţie 2020. O fotografie “în oglindă”, făcută zilele trecute, în zona fostei Gări Fluviale, ne arată un mal aproape gol, la care sunt acostate câteva şlepuri ce îşi fac veacul de ani de zile acolo, precum şi câteva pontoane. Copacii înalţi din zilele noastre nu mai permit fotografierea în perspectivă, pentru a se vedea malul pe câteva sute de metri distanţă, aşa cum era posibil în 1930. Brăilenii ştiu, însă, foarte bine că în portul brăilean nu mai sunt demult zeci de vapoare şi că frenetica activitate de altădată este doar o amintire. Ce-i drept, mai nou se construieşte un siloz de cereale, la câteva sute de metri distanţă de fosta Gară Fluvială - devenită între timp, după cum se ştie, reşedinţă privată - care siloz va mai anima, probabil, bătrânul port...
