• Teodora Ilie s-a născut într-o comună din judeţul Tulcea, însă după Revoluţie s-a stabilit în Brăila • a fondat Organizaţia “TREBUIE!” Brăila în anul 1996, din dorinţa de a crea un mic centru de zi pentru copiii cu dizabilităţi, iar de atunci misiunea ei este să îi ajute pe copiii şi adulţii cu nevoi speciale • a trecut prin multe greutăţi, atât pe plan personal, cât şi profesional, dar nu s-a dat bătută nicio clipă • viaţa ei se împarte între şcoală, fiind profesor de chimie la Liceul “Ed. Nicolau”, şi Centrul de Abilitare pentru Trai Independent, acolo unde se află familia “mare”
“Darul lui Dumnezeu”. Aceasta este semnificaţia numelui Teodora în cultura greacă, iar Teodora Ilie poate fi considerată “darul lui Dumnezeu” pentru zeci de copii şi adulţii cu nevoi speciale. Şi asta pentru că de mai bine de două decenii, în cadrul Organizaţiei “TREBUIE!” Brăila, se zbăte pentru integrarea socială, educaţională şi profesională a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Şi indiferent de greutăţile pe care le-a întâmpinat de-a lungul drumului nu a renunţat nicio secundă să lupte pentru aceştia, pentru “familia ei mare”. Cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” vă prezintă astăzi povestea unei femei speciale, Teodora Ilie, portretul unei luptătoare, povestea extraordinară a unui om care a făcut o misiune din a-i ajuta pe semeni.
Mai întâi a fost profesoară
Teodora Ilie şi-a dorit încă din copilărie să fie dascăl şi să lucreze cu copiii, inspirată fiind de profesoara de limba rusă din gimnaziu. Nu a ajuns să predea rusa, ci s-a făcut profesor de chimie. Cariera didactică şi-a început-o în anul 1986, într-un liceu de elită din Miercurea Ciuc. Au trecut mai bine de 32 de ani de la momentul debutului în învăţământ, iar Teodora se află tot la catedră, în prezent fiind profesoară la Colegiul Tehnic “Ed. Nicolau”, liceu pe care l-a şi condus timp de mulţi ani.
“Eu cred în puterea educaţiei. Eu nu am ştiut la acel moment că de aceea vreau să mă fac profesor, dar eu cred în puterea educaţiei şi cred că numai lucrul acesta va aduce schimbarea. Indiferent că faci educaţie religioasă, educaţie în penitenciare sau într-o şcoală de elită, doar educaţia ne va aduce pe drumul cel bun, doar educaţia este soluţia”, ne-a spus Teodora Ilie.
De la profesor la fondator al Organizaţiei “Trebuie!” Brăila
Toată lumea o identifică pe Teodora Ilie cu Organizaţia pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale “TREBUIE!” Brăila, ONG pe care l-a fondat şi pe care îl conduce de peste două decenii. De aproape 22 de ani, acolo este familia ei “mare”, alături de copiii şi adulţii cu dizabilităţi intelectuale, suflete minunate care îi umplu inima de bucurie cu fiecare chicot. În spatele înfiinţării acestei organizaţii se ascunde o poveste pe care, poate, mulţi dintre voi nu aţi auzit-o încă. Totul a început în perioada studenţiei, atunci când Teodora l-a cunoscut pe cel care avea să îi devină soţ, brăilean de origine, şi tot atunci s-a născut primul lor copil, o fetiţă pe care au botezat-o Irina.
“Irina, fata mea cea mare care va împlini în curând 32 de ani, s-a născut la Iaşi, când noi eram studenţi. Irina a fost şi la laboratoare, a fost şi la cursuri, pe Irina au plimbat-o toţi colegii mei de grupă cu căruciorul. Pe atunci nu ştiam că va fi altfel...”, povesteşte aceasta.
Din primii ani de viaţă părinţii au observat că ceva se întâmplă cu fetiţa lor, iar după un periplu pe la diverşi specialişti care îi asigurau că totul e în regulă, într-un final, au primit diagnosticul: autism.
“Irina, fără să vrem, ne-a jalonat destinele. Ea a avut dintotdeauna nevoie de o grijă specială. Cine nu trece prin aceste experienţe ale îngrijirii unei persoane autiste nu are cum să înţeleagă. Fata a fost diagnosticată la 2 ani şi ceva. De fapt, eu am simţit de fiecare dată că ceva nu e în regulă, dar mi s-a spus că e din cauza faptului că este născută prematur. La vremea aceea nu se ştia de autism, cred că Irina a fost printre primii copii diagnosticaţi. Mi-a spus atunci că nu există cale de vindecare, iar eu, din acel moment, m-am mobilizat pentru viitor. Adică am luat lucrul aşa cum este. Nici nu am plâns, nici nu m-am văitat. Am zis că este copilul nostru, deşi am fost sfătuiţi de un medic să îl abandonăm. Acum trăim alte vremuri, dar atunci aşa ni se spunea, de aceea erau şi aşa mulţi copii abandonaţi în instituţii. Acela a fost momentul în care am zis că ea va rămâne în familia noastră indiferent cum vor decurge lucrurile. Şi de aici a pornit totul”, ne-a împărtăşit fondatoarea “TREBUIE!” Brăila.
După câţiva ani petrecuţi la Miercurea-Ciuc, în 1989, familia s-a mutat în Brăila. Ajunsă aici, a avut surpriza să descopere un oraş cu totul diferit, cu oameni care aveau o mentalitate diferită, iar în scurt timp s-a lovit şi de primele bariere. Ea îşi aminteşte că cel mai dureros moment a fost atunci când a încercat să îşi înscrie fetiţa la grădiniţă şi nicio unitate din municipiu de la acea vreme nu a dorit să o primească, cu o singură excepţie venită din partea unei educatoare din Vidin. Mai târziu, Irina nu a putut fi înscrisă nici în şcolile normale, nici în cele speciale. Chiar dacă a suferit enorm din cauza respingerilor, Teodora spune că acela a fost şi momentul în care a spus că trebuie să facă ceva pentru a schimba lucrurile. Astfel, împreună cu alţi părinţi aflaţi în această situaţie a pus bazele unui centru de pedagogie curativă şi educaţie specială în care veneau 14 copii care nu aveau acces nici măcar în şcolile speciale din cauza dizabilităţilor severe. Şi aşa s-a născut “TREBUIE!” Brăila.
“După '90 m-am înscris într-o asociaţie a părinţilor autişti care era formată din părinţi şi specialişti care îşi doreau să schimbe lucruri, mentalităţi, să schimbe legislaţia. Apoi, la Brăila, ne-am organizat un grup de părinţi şi ne întâlneam în parc, acasă la noi, oriunde aveam loc şi făceam planuri. Am întâlnit pe cineva de la Asociaţia “TREBUIE!”, care era la nivel naţional, şi astfel s-a născut “TREBUIE!” Brăila, în ideea că vom face o şcoală mică pentru copiii noştri, un centru de zi. S-a întâmplat în 1996, pe 23 noiembrie. O mămică a obţinut un sediu pe Calea Galaţi pe care îl cedase Partidul Liberal pe atunci. Era o hrubă acolo, era nimic, dar l-am scos la lumină. Oricine poate să ajungă într-o situaţie vulnerabilă. Nu ai dreptul să spui că nu te lupţi pentru cineva sau că nu te lupţi tu. Nu ai dreptul să renunţi! Viaţa e un dar cu tot ce îţi oferă ea, bune şi rele, iar tu eşti dator să te lupţi”, este credinţa acesteia.
Teodora recunoaşte că în primii ani a fost extrem de greu pentru că centrul funcţiona doar din donaţiile făcute de părinţi. Abia peste ceva timp au venit sume din alte părţi. Aceasta îşi aminteşte că prima finanţare au primit-o printr-un proiect al celor de la “Salvaţi Copiii” Suedia şi cu acei bani au cumpărat un calculator şi au asigurat salariile terapeuţilor pe un an. Au urmat apoi alte proiecte şi aşa au reuşit, în anul 2002, să inaugureze Centrul de Abilitare pentru Trai Independent (CATI) într-o locaţie proprie.
Peste două decenii în slujba copiilor şi adulţilor cu nevoi speciale
În luna noiembrie a acestui an, “TREBUIE!” Brăila va împlini 22 de ani de activitate neîntreruptă. Peste două decenii în care copii, tineri şi adulţi cu dizabilităţi mintale/asociate severe îşi găsesc refugiul în această organizaţie. Însă provocările au fost multe în toţi aceştia ani. Lipsa banilor, nesiguranţa zilei de mâine sau indiferenţa autorităţilor sunt doar o picătură într-un ocean de obstacole pe care le-au avut de înfruntat. Cel mai greu moment din istoria ONG-ului a fost anul trecut când au rămas fără bani de salarii şi au pierdut jumătate din angajaţi, printre care şi doi terapeuţi cu experienţă. Acest lucru s-a întâmplat pentru că nu au mai primit subvenţia de la stat pentru serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap, odată cu schimbarea de Guvern, subvenţie care acoperea circa 30% din bugetul pe un an. Dar chiar şi aşa porţile centrului au rămas deschise pentru beneficiari.
“Nu ai cum să îi explici unui om care are o dizabilitate că nu ai bani în cont şi că mâine nu mai vine la centru. El nu înţelege lucrurile acestea. El ştie că de dimineaţă vine nenea Nicu, şoferul, se opreşte în poartă, mama îl urcă în microbuz, trece mai departe, ia alt copil, şi tot aşa, iar apoi îi aduce pe toţi la centru. Au fost perioade întregi în care nu am putut dormi din cauza grijilor. Dar Dumnezeu îi iubeşte pe copiii aceştia. Când a fost cel mai greu şi am zis că gata se închid uşile de tot a apărut ceva, cineva care ne-a ajutat”, ne-a mărturisit sursa citată.
De la înfiinţare şi până în prezent, peste 100 de copii şi adulţi cu nevoi speciale au beneficiat de serviicile oferite de ONG şi au devenit parte din familia “TREBUIE!”. Copii care cu ajutorul specialiştilor au reuşit să îşi schimbe comportamentul şi tineri cu dizabilităţi care au astăzi o meserie.
“Satisfacţia cea mai mare este ce s-a întâmplat cu ei în aceşti ani. Sunt educaţi, sunt frumoşi, au comportamente aproape de normalitate. Nu puteţi să vă imaginaţi cât sunt de diferiţi de cei care nu au beneficiat de terapii. Ei ne-au forţat practic să luptăm, prin felul în care se bucură, prin felul în care se comportă, prin felul în care aşteaptă microbuzul, prin felul în care trăiesc toate emoţiile de Crăciun, când vine zăpadă, când înfloresc copacii, toată bucuria aceea. Sunt sinceri, sunt spontani. Acolo, mă simt cel mai bine, cu ei. Şi dacă aş avea timp, din păcate am serviciu, numai acolo aş sta”, spune Teodora.
Iar lucrurile ar putea fi mult mai bune dacă autorităţile s-ar implica mai mult pentru a ajuta persoanele cu nevoi speciale şi părinţii nu ar mai fi puşi în situaţia de a se zbate până la epuizare.
“Se spune că o societate este evaluată în primul rând după felul în care are grijă de cei mai vulnerabili membri ai ei. Atunci îţi dai seama că este o societate dezvoltată, după felul în care are grijă de bătrâni, de persoanele cu dizabilităţi, de alcoolici, de săraci. Nu trebuie ignorată partea de asistenţă socială. Este foarte imprtantă. Dacă un serviciu medical este furnizat gratuit, de ce nu şi unul social? Asta a fost bătălia mea cea mai mare pe care, din păcate, nu am câştigat-o”, susţine liderul “TREBUIE!” Brăila.
O altă bătălie ce pare că nu poate fi câştigată este cea legată de mentalitatea oamenilor vizavi de persoanele cu dizabilităţi mintale. Felul în care acestea sunt respinse şi marginalizate doar pentru faptul că sunt altfel. Iar această discriminare Teodora a resimţit-o pe pielea ei.
“Eu mai am un copil. Când m-am dus să îl înscriu la şcoală nu am plătit nimic. Ea a primit un serviciu de educaţie gratuit, nu a trebuit să plătesc profesorii, nu am căutat bani să plătesc facturi. Am plâns în ziua aia. Avea banca plină cu cărţi, dulciuri şi flori. Era totul o sărbătoare. Iar Irina a intrat prima dată într-un centru întunecos pe care noi, părinţii, ne chinuisem să îl aranjăm. Nu e corect pentru că sunt doi copii cu aceleaşi drepturi, născuţi în aceeaşi ţară, în aceeaşi familie, din aceiaşi părinţi. Nu e corect să aibă drumuri diferite. De la bun început să pornească discriminarea”, susţine aceasta.
Ea mai spune că singurul ei regret e acela că nu a intrat în lumea politică atunci când a avut ocazia pentru că astfel, poate, avea o şansă în plus să schimbe lucrurile la nivel decizional.
“Spuneţi-ne povestea!”
În Vidin, într-un mic centru, există o echipă de oameni minunaţi care fac lucruri extraordinare. Iar pentru a continua să aducă bucurie în viaţa copiilor şi adulţilor cu nevoi speciale, noi, comunitatea, îi putem ajuta. Organizaţia “TREBUIE!” Brăila nu poate supravieţui doar cu banii care vin de la Consiliul Local şi din cotizaţia părinţilor. De aceea, vă invităm să sprijiniţi misiunea ONG-ului prin donaţii în următoarele conturi:
CONT LEI - RO30RNCB0048025915070001
CONT VALUTĂ RO46RNCB0048025915070004, deschise la Banca Comercială Română.
De asemenea, puteţi ajuta şi prin direcţionare a 3,5% din impozitul aferent anului 2017.
Şi cel mai important, spuneţi povestea Organizaţiei “TREBUIE!” Brăila mai departe, astfel încât aceasta să ajungă la toţi oamenii care au posibilitatea de a face donaţii sau sponsorizări. Pentru că aşa cum spune mesajul ONG-ului, “singuri nu putem schimba o lume, dar împreună putem schimba lumea cuiva!”.
