Mergi la conţinutul principal

Portarul naţionalei Croaţiei, Marina Razum, va juca pentru HC Dunărea

 “Abia astept sa cunosc publicul brăilean”, a declarat handbalista •  extrema Cătălina Preda, încă un sezon la Brăila • încă două campionate va juca Diana Axinte pentru HC Dunărea

 

Noul portar al echipei HC Dunărea este tot unul de lot naţional, Marina Razum, handbalistă în vârstă de 25 de ani, cu numeroase selecţii în lotul Croaţiei. Razum a evoluat timp de şapte ani la echipa croată RK Lokomotiva Zagreb, cu care a cucerit Challenge Cup, dar are în palmares şi eventul în Croaţia cu această echipă.

În cariera sa, jucătoarea a avut numeroase selecţii la echipa naţională a Croaţiei cu care de altfel a participat la Campionatul European din Suedia.

“După un an petrecut în Romania pot spune că Liga Naţională este una puternică, iar acest lucru este benefic oricărui jucător dornic de performanţă.  Mă bucur că am ajuns la o înţelegere cu cei de la Dunărea Brăila şi că voi face parte dintr-un grup nou şi cu siguranţă mă voi acomoda repede. Voi munci foarte mult şi sper să evoluez cât mai bine. Pentru mine este foarte importantă unitatea grupului pentru a putea avea rezultate notabile. Abia aştept să cunosc publicul brăilean şi îi aştept pe toţi la sală să susţină echipa”, a declarat Marina Razum, noul portar al echipei HC Dunărea.

 

Preda şi Axinte continuă cu HC Dunărea

Transferată în 2016 la HC Dunărea, extrema Cătălina Preda a ales să continue să evolueze pentru formaţia brăileană şi în sezonul competiţional 2018-2019.

Născută pe 16 ianuarie 1991, la Ploieşti, Preda şi-a trecut în palmares o medalie de argint cu echipa brăileană, într-un sezon în care în ultima parte a fost nevoită să stea în tribună din cauza unei accidentări.

În campionatul trecut, handbalista în vârstă de 27 de ani a revenit pe teren şi a făcut-o foarte bine, reuşind să înscrie 18 goluri în Liga Florilor, şi a bifat un nou rezultat bun cu gruparea de la Dunăre trecându-şi în palmares bronzul la Cupa României.

Cătălina Preda a început handbalul la vârsta de 12 ani sub îndrumarea profesorului Vasile Pascu, la HC Activ Plopeni, echipă sub culorile căreia a activat până în 2011. Prima echipă de Liga Naţională la care a jucat a fost CSM Ploieşti, în perioada 2012-2015, apoi a evoluat la Măgura Cisnădie, unde a avut un sezon foarte bun, reuşind să marcheze 44 de goluri, după ce în prima parte a sezonului 2015-2016 îşi trecuse în cont 20 de goluri pentru CSM Ploieşti.

Din vara anului 2016 a ajuns la HC Dunărea, după ce obţinuse medalia de argint cu echipa naţională a României la Campionatul Mondial Universitar. În primul sezon la Brăila a jucat mai puţin şi a marcat un singur gol, după ce o accidentare la un antrenament a ţinut-o departe de terenul de joc mai mult de jumătate de sezon.

“Mă bucur că rămân la HC Dunărea. Dacă în primul sezon am fost urmărită de ghinion cu acea accidentare şi nu am putut să îmi ajut echipa aşa cum mi-aş fi dorit, în acest an am muncit mai mult şi am avut mai multă încredere în mine. Chiar dacă a fost un sezon greu pentru toată echipa, mă bucur că am putut termina sănătoasă pentru că acesta este cel mai important lucru. Îmi doresc să revenim acolo unde ne este locul şi, prin muncă, să demonstrăm că putem să ajungem din nou sus. Sunt convinsă că vom avea un grup unit şi că noul antrenor ne va sprijini pe fiecare, iar la final ne vom bucura de rezultate. Le mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat în aceşti ani şi îi aştept alături de echipă şi în noul sezon”, a declarat extrema Cătălina Preda.

Sută la sută produs al handbalului brăilean, Diana Axinte, jucătoare descoperită şi formată la LPS Brăila de profesorul Viorel Alexandru, va juca şi în următoarele două campionate la HC Dunărea.

Născută la Brăila, Axinte a fost campioană naţională cu echipa de junioare III a LPS Brăila în 2009, vicecampioană naţională la junioare III in 2010, când a fost golgetera turneului final şi a fost desemnată cel mai bun coordonator de joc, iar în 2012, s-a clasat pe locul al patrulea cu echipa la turneul final al junioarelor III, fiind desemnată din nou cel mai bun coordonator de joc şi golgetera turneului final. Din 2012 face parte din lotul echipei de senioare HC Dunărea cu care a cucerit trei medalii, bronz şi argint în Liga naţională, bronz în Cupa României.

“Mai aveam contract cu clubul încă un an şi am decis să-l prelungesc încă un sezon, urmând ca în următorii doi ani să joc tot pentru Brăila. Sunt acasă şi pentru mine asta este cel mai important. Este greu să te desparţi de echipa ta de suflet. Îmi doresc să fie un sezon bun. În primul rând să fiu sanătoasă şi să scap de ghinionul accidentărilor. Împreună cu întreg lotul imi doresc să avem rezultate notabile. Îi aşteptăm pe brăileni la meciuri, avem nevoie de susţinerea lor”, a declarat centrul echipei HC Dunarea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro