Mergi la conţinutul principal

Porcăria lui Caruz: Decizia finală!

* cel mai probabil, aceste investiţii nu s-au realizat până pe 31 decembrie 2011, aşa cum fusese stabilit * în consecinţă, autorităţile nu mai au nicio scuză dacă nu iau măsuri drastice, ce pot merge până la oprirea activităţii acestei societăţi * dacă se va retrage autorizaţia de funcţionare, dar complexul îşi va continua activitatea, patronatul - adică familia Caruz - poate fi tras la răspundere, inclusiv penal

Începând din data de 1 ianuarie 2012, autorităţile nu mai au nicio scuză atunci când sunt întrebate de ce nu iau măsuri împotriva "Complexului de Porci" Brăila SA, societatea patronată de familia omului de afaceri Gheorghe Caruz. După cum se ştie, această crescătorie de porci îi exasperează de ani de zile pe brăileni, în special vara, din cauza mirosului insuportabil de bălegar pe care îl emană în atmosferă. Până acum, însă, autorităţile de mediu nu puteau merge până la oprirea activităţii acestei firme, deoarece exista un program de conformare, valabil până pe 31 decembrie 2011. Mai exact, lui Caruz i s-a dat răgaz, din 2004 până sfârşitul anului trecut, să investească în instalaţii performante care să reducă poluarea mediului şi implicit emanarea mirosurilor pestilenţiale. În toată această perioadă, Garda de Mediu Brăila a urmărit constant dacă acesta îşi respectă obligaţiile asumate şi a aplicat nenumărate amenzi în urma neregulilor constatate. În afară de amenzi, însă, nu s-au putut lua şi măsuri mai drastice, cum ar fi retragerea autorizaţiei de funcţionare. Abia acum, după ce termenul limită, 31 decembrie 2011, a expirat, se poate vorbi despre închiderea "Complexului de Porci".

Deocamdată, anul 2012 a început fără ca nimeni să bată la poarta lui Caruz şi să îi ceară să demonstreze că a făcut investiţiile asumate. Abia pe 17 ianuarie este programată întrunirea Comisiei de Supraveghere, care va decide dacă societatea "Complexul de Porci" Brăila SA şi-a realizat programul de investiţii. Din această comisie fac parte reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai Administraţiei Naţionale "Apele Române" Bucureşti, ai Direcţiei Bazinale de Ape Buzău, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila şi ai Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Brăila. Preşedintele comisiei este reprezentantul Ministerului Mediului. Acesta va avea un cuvânt greu de spus privind soarta firmei lui Caruz, dar decizia va depinde şi de ce vor spune reprezentanţii "Apelor Române". Asta deorece investiţiile asumate de "Complexul de Porci" vizau, în principal, epurarea corespunzătoare a apelor reziduale deversate în Dunăre. Lipsa unei staţii de epurare performante este, de altfel, principala cauză a mirosurilor provocate de această fermă de creştere a porcilor aflată în apropierea Brăilei.

"În funcţie de concluziile la care va ajunge Comisia de Supraveghere, se vor lua măsurile care se impun", ne-a informat conducerea Comisariatului Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu. De autorităţile de la Bucureşti depinde, aşadar, dacă firma lui Gheorghe Caruz îşi va putea desfăşura în continuare activitatea sau nu. Rămâne de văzut cât de imparţiale vor fi aceste autorităţi! Cea mai drastică măsură care s-ar putea lua ar fi oprirea activităţii "Complexului de Porci" pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute în autorizaţia de mediu. Dacă se va dispune încetarea activităţii, iar patronii societăţii nu se vor conforma, atunci aceştia vor putea fi traşi la răspundere, inclusiv penal.

09caruz Omul de afaceri Gheorghe Caruz va afla pe 17 ianuarie ce decizie va lua Comisia de Supraveghere Bătălia decisivă

Mai avem, aşadar, câteva zile până când vom afla ce se va întâmpla cu "Complexul de Porci" Brăila SA. Este, însă, puţin probabil ca Gheorghe Caruz să nu facă tot posibilul să evite stoparea activităţii din cauza problemelor de mediu. Încă de anul trecut, juriştii săi au iniţiat la Tribunal procedura de concordat preventiv a "Complexului de Porci" Brăila SA, o fază premergătoare iniţierii procedurii de insolvenţă a societăţii. Se pare că, prin această manevră, se doreşte "fentarea" obligaţiilor de mediu, astfel încât firma să poată funcţiona în continuare, chiar dacă nu şi-a respectat obligaţiile de mediu.

După cum v-am mai informat în numeroase rânduri, Caruz şi-a luat angajamentul de a realiza la "Complexul de Porci" Brăila SA investiţii de circa 815.000 euro, pentru a pune la punct tehnologii de protejare a mediului înconjurător. Alocarea acestor bani nu trebuia făcută de azi pe mâine, ci i s-a dat un termen pentru conformare mai mult decât generos. Practic, conducerea "Complexului de Porci" Brăila SA a avut la dispoziţie perioada 2004 - 2011 pentru a implementa planul de investiţii pentru mediu. Termenele limită de realizare a respectivelor investiţii au fost negociate direct cu forurile europene, în perioada când România se pregătea să adere la Uniunea Europeană. Astfel, s-a pornit de la investiţii minore, în primii ani ai perioadei de tranziţie ce i-a fost acceptată "Complexului de Porci": 6.000 euro, în 2004; 1.600 euro, în 2005 şi 7.300 euro, în 2006. Din 2007, planul de investiţii a început să cuprindă sume substanţiale - 50.000 euro, în 2007; 250.000 euro, în 2008; 150.000 euro, în 2009; 150.000 euro, în 2010 şi 200.000 euro, în 2011. Comisarii de mediu brăileni au urmărit constant realizarea investiţiilor şi, până în 2008, n-au depistat abateri de la grafic. În 2009, însă, firma controlată de Gheorghe Caruz n-a mai respectat termenii autorizaţiei de mediu. Garda de Mediu a constatat că nu s-a respectat termenul limită pentru realizarea unui bazin de aerare şi a staţiei de suflante aferente respectivului bazin. Din acest motiv, "Complexul de Porci" a fost amendat, în luna martie 2010, cu suma de 75.000 lei (750 milioane de lei vechi). La acea dată, Gheorghe Caruz ne declara că nu a mai continuat investiţiile pentru că intenţionează să implementeze o nouă tehnologie care să rezolve problema mirosului. "Este vorba despre o staţie de epurare revoluţionară, cum nu mai există în momentul de faţă în România. Practic, cu această soluţie implementată după studii de ultimă oră făcute în America, în Dunăre nu vor mai ajunge deloc substanţe poluante, iar mirosul va fi înlăturat complet. Este o lucrare foarte mare, ce presupune schimbarea sistemului de aducţiune a apei şi a sistemului de canalizare din cadrul complexului", ne explica, în martie 2010, patronul "Complexului de Porci". Investiţia promisă atunci de acesta a rămas însă la stadiul de vorbe.

În schimb, interesul pe care şi-l dau şefii "Complexului de Porci", dar şi ai "Soroli Cola" SA, "Caruz" SA şi "Galco" SA, alte firme patronate de familia Caruz, pentru respectarea mediului înconjurător şi al sănătăţii publice a ieşit la iveală în luna noiembrie a anului trecut. Atunci, cantităţi foarte mari de cadavre şi resturi de porci au fost găsite îngropate sau aruncate, pur şi simplu, printre halele dezafectate ale fermelor în cauză. În loc să fie incinerate, aşa cum cere legea, cadavrele în putrefacţie, precum şi maldărele de intestine, oase sau piele rezultate din tranşarea animalelor, erau lăsate în aer liber, la cheremul haitelor de câini şi stolurilor de păsări ce se hrăneau nestingherite, ameninţând să împrăştie focarul de infecţie pe o rază de zeci de kilometri. În faţa unui asemenea tablou apocaliptic, comisarii de mediu şi inspectorii veterinari au aplicat amenzi ce totalizează 2,72 miliarde de lei vechi, iar Poliţia a deschis o anchetă penală aflată încă în derulare.

Contactat telefonic de reporterul nostru, pentru a-şi spune punctul de vedere, Gheorghe Caruz a spus că se află într-o şedinţă şi nu poate vorbi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro