Ponta: Ungureanu nu a prevăzut bani de salarii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ponta: Ungureanu nu a prevăzut bani de salarii

"Ceea ce am spus este că nici domnul Ungureanu, nici domnul Boc nu au pus în buget aşa ceva, dar noi luăm din alte sectoare bugetare, din alte capitole bugetare", a susţinut Ponta.
El a asigurat că Florin Georgescu va găsi banii necesari. "Asta negociem cu FMI", a completat premierul desemnat.
"Încerc să comunic foarte coerent şi foarte clar - eu am spus că domnul Ungureanu nu a prevăzut în buget, dar noi o să prevedem în buget. Nu sunt prevăzuţi de domnul Ungureanu, dar trebuie să fie prevăzuţi de către noi", a ţinut să asigure Ponta.
"Vreau să vă rog să mă ajutaţi să nu speriem oamenii că nu sunt bani. Nu i-a prevăzut Guvernul Ungureanu, dar de-asta a căzut Guvernul Ungureanu", a completat premierul desemnat, adresându-se jurnaliştilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro