Mergi la conţinutul principal

Ponta spune că o coaliţie PSD-PDL e imposibilă

În cadrul unei emisiuni, liderul PSD a fost întrebat despre afirmaţiile lui Sebastian Lăzăroiu, care vede posibilă în 2013 o coaliţie "de genul PSD-PDL şi probabil UNPR".
"Imposibilă, şi vă spun şi de ce. Avem o experienţă recentă, care a început în decembrie 2008 şi s-a încheiat în septembrie 2009, de-abia au trecut doi ani. O experienţă traumatizantă pentru PSD şi cred că, în general pentru scena politică, nu am auzit pe cineva - analişti, oameni obişnuiţi - care să spună că a fost un lucru bun. Prima dată ai voie să greşeşti, am încercat, în niciun caz nu-l acuz pe Geoană, am fost cei din PSD şi PDL care am mers să încercăm această mare coaliţie. A fost un lucru care nu a funcţionat şi nu va funcţiona, motiv pentru care nimeni, nici din PSD, nici din PNL nu-şi mai doreşte o alianţă cu Traian Băsescu şi cu PDL", a spus Ponta, comentând că şi cei din PDL ştiu că o astfel de alianţă nu este posibilă.
"Ne-a păcălit pe rând (...) Ştiţi cum spune românul: prima dată când ne păcăleşte e ruşinea lui, a doua oară dacă ne păcăleşte e ruşinea noastră", a mai adăugat social-democratul.
Ponta a mai afirmat că Sebastian Lăzăroiu este concurentul "vrăjitoarelor Melissa şi Vanessa". El a comentat că interesul celor de la putere este să determine ruperea USL, "de aceea insistă atât de mult prin toate mijloacele posibile".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro