Ponta nu este îngrijorat de reorganizarea teritorială | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ponta nu este îngrijorat de reorganizarea teritorială

Liderul social-democrat a mai spus că o astfel de reorganizare teritorială se poate face doar în trepte.
"Reorganizarea teritorială nu pune în pericol USL. Şi dacă o să fie opt regiuni, o să candidăm în opt regiuni şi o să câştigăm în toate. O să creeze un haos care trebuie gestionat într-o perioadă de haos economic şi social. Despre asta e vorba şi despre faptul că nu poţi face o asemenea reorganizare decât dacă o faci în nişte trepte şi cu nişte lucruri raţionale. Într-un an de zile trebuie să faci toată legislaţia, apoi trebuie să construieşti consilii regionale. Problema USL va fi de gestionare a acestei reorganizări, cum trebuie gestionată această reorganizare (...) dar pe un termen de patru ani, nu de patru zile. Din punct de vedere politic, nu este o problemă pentru USL. Nimeni nu a desfiinţat corespondentul USL în alte ţări care au fost reorganizate teritorial, precum Franţa, Italia sau Spania", a menţionat Ponta.

Ponta a afirmat că reorganizarea teritorială trebuie făcută după modelul european

Liderul PSD crede că "înfiinţarea de regiuni care să cuprindă mai multe judeţe, dar care să aibă o capitală fixă, nu este o soluţie, având în vedere faptul că vor exista oraşe şi autorităţi nedreptăţite în această situaţie".
"Cred că ideea de regiune are cu totul şi cu totul alt scop - de a păstra ceea ce înseamnă descentralizare şi ceea ce înseamnă până la urmă fiecare autoritate mai aproape de cetăţean, de a încerca printr-un consiliu regional să coordoneze un tip de dezvoltare regională", a spus Ponta.
El a mai afirmat că reorganizarea teritorială trebuie făcută după modelul european, şi nu "pe modelul Băsescu".
"Reorganizarea teritorială trebuie fãcută după modelul european, acolo unde există instituţii regionale. Nu trebuie să facem acum o bătălie între oraşe. Există un model european de dezvoltare regională, pe acela trebuie să mergem, nu pe modelul Băsescu. Trebuie să construim regiunile şi le vom construi, dar într-un mod serios şi fără să desfiinţăm judeţele", a afirmat Victor Ponta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro