Ponta ironizează doamnele PDL-ului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ponta ironizează doamnele PDL-ului

"De când Franţa şi Germania au pus degetul pe buboiul corupţiei din zona fiscală şi vamală de la noi, guvernanţii noştri dragi sunt în pragul unei crize de isterie! Şi, bineînţeles, semnele cele mai grave apar la doamnele lui Băsescu şi Stolo - doamnele Anastase, Turcan, Udrea sau, mai nou, Vass. Fac precizarea că mă refer la filmul lui Pedro Almodovar - "Femei în pragul unei crize de isterie" - ca să nu mai primesc un avertisment de la Comisia Antijuridică a Camerei Deputaţilor! Şi pentru că eu am curajul să spun ce gândesc toţi oamenii, şi anume că au luat doar amărâţii şi nu şi pe cei mari care i-au numit, care strângeau zeciuiala şi care îi protejează şi acum, doamnele respective au tăbărât cu Hermesurile şi Vuitoanele din dotare pe mine. Or fi crezut că sunt ceva Prada de s-au înverşunat aşa!", scrie Ponta cu ironie.
"Întâi, Anastase s-a gândit să mă sancţioneze în Comisia Juridică de la Cameră pentru că am exprimat o opinie politică la o televiziune! Şi, ca să nu apară ea direct, i-a dat sarcina lui Nicolicea, cel care, inginer fiind, nu are remuşcări juridice (ca sa fiu sincer, şi când era în PSD tot lui i se dădeau toate "dirty job"- urile, suntem şi noi vinovaţi că a ajuns parlamentar!). Şi tovarăşii care acum o lună au decis că Robertica nu a facut nimic rău numărând voturile la dublu s-au grăbit să execute ordinul. Dar eu fac pe surdul şi zic în continuare tot ce îi supără, despre Mafia pedelistă care stoarce milioane din vămi şi administraţii financiare", avertizează social-democratul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro