Reacţia premierului la dosarele de corupţie ale unor preşedinţi de Consilii Judeţene: „Vă puteţi baza pe mine". Premierul Victor Ponta le-a spus, marţi, preşedinţilor de CJ, reuniţi la Palatul Parlamentului, sub egida UNCJR, că o întreagă propagandă şi un întreg aparat care îi detestă lucrează împotriva lor, lucru la care trebuiau să se aştepte, arătând că el personal şi Guvernul îi vor sprijini.
"Ştiu că e o perioadă în care o întreagă propagandă lucrează împotriva dumneavoastră. şi eu vă zic doar să ştiţi că trebuia să vă aşteptaţi la aşa ceva pentru că dumneavoastră sunteţi votaţi, pentru că dumneavoastră aveţi încrederea cetăţenilor, pentru că nu puteţi fi bătuţi la vot altfel şi atunci evident că un aparat care vă invidiază şi un aparat care vă detestă va lucra împotriva dumneavoastră", a spus Ponta.
Premierul a arătat că el personal şi Guvernul îi vor sprijini pe preşedinţii de CJ şi aleşii locali.
"Însă vreau să ştiţi că pe Guvern vă puteţi baza, pe mine personal, că eu mă voi mândri întotdeauna cu toţi aleşii locali ai partidului meu şi ai tuturor partidelor, toţi cei care sunt aleşi de către cetăţeni. Din punctul de vedere al Guvernului veţi avea tot sprijinul pentru toate proiectele dumneavoastră şi pentru reprezentarea cetăţenilor", a spus Ponta.
El a menţionat că a vorbit cu preşedintele UNCJR, Marian Oprişan, căruia i-a transmis că "nici în 1989 nu a putut să ne împuşte pe toţi".
"Nici în 1989 nu a putut să ne împuşte pe toţi. Eu atunci aveam 17 ani, am ieşit pe stradă, ca mulţi dintre dumneavoastră, deci cred că nici în 2014 nu o să se poată întâmpla acest lucru. Cred că proiectele importante pentru cetăţenii ţării le veţi desfăşura în continuare, că vă veţi face datoria faţă de ei, iar cei mai mulţi dintre dumneavoastră probabil veţi fi realeşi în 2016, pentru că v-aţi făcut datoria faţă de oameni", a spus Ponta.
El a arătat că îşi doreşte ca Guvernul pe care îl conduce să fie un sprijin pentru proiectele aleşilor locali şi să aibă o strategie integrată cu aceştia.
"Vă consider cei mai legitimi reprezentanţi ai comunităţilor dumneavoastră, sunteţi cei mai votaţi oameni şi cei în care cetăţenii au cea mai mare încredere. Cred că în judeţul, în oraşul, în comuna dumneavoastră nici preşedintele, nici eu, nici alt ministru nu poate să concureze cu dumneavoastră în ceea ce priveşte încrederea pe care cetăţenii v-o acordă. Din acest punct de vedere, cât voi fi şef al Guvernului, vă voi respecta, vă voi aprecia, şi voi considera de fiecare dată că dumneavoastră reprezentaţi mai bine cetăţenii României decât cei aflaţi în funcţii temporare aici, la Bucureşti, fie în Parlament, fie la Cotroceni, fie la Guvern", a mai spus Ponta.
Trafic de influenţă din biroul lui Ponta
Între timp, din dosarul de corupţie al şefului CJ Mehedinţi ies la iveală amănunte tulburătoare, mai ales pentru premier. Astfel, procurorii DNA susţin că Adrian Duicu şi-ar fi traficat influenţa în cabinetul lui Victor Ponta, preşedintele CJ Mehedinţi transmiţându-i şefului IPJ Ştefan Ponea că la Guvern se află şi ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, şi că premierul l-a chemat pe şeful IGPR, Petre Tobă.
Întrebat despre faptul că procurorii susţin că în biroul său se făcea trafic de influenţă de către preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, Ponta a negat.
"Ce trafic de influenţă? Despre mine? Am citit, nu scrie aşa ceva acolo, vă rog să nu denaturaţi, vă mulţumesc", a răspuns Ponta.
Întrebat din nou dacă a avut loc o întâlnire între Stroe şi Tobă în biroul său, Ponta a răspuns: "Nu, nu a avut".
Procurorii DNA susţin că Adrian Duicu şi-ar fi traficat influenţa în cabinetul lui Victor Ponta, preşedintele CJ Mehedinţi transmiţându-i şefului IPJ Ştefan Ponea că la Guvern se află şi ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, şi că premierul l-a chemat pe şeful IGPR, Petre Tobă.
Premierul a declarat, întrebat despre informaţii potrivit cărora ar fi discutat în cu Petre Tobă despre nominalizarea şefului IPJ Mehedinţi, că nu ştie de "aşa ceva" şi că presa va primi şi alte stenograme din biroul său, iar premierii, şeful SRI şi cel al CIA, cu care a discutat, vor fi încântaţi.
Întrebat în continuare de presă dacă a avut o discuţie cu şeful Poliţiei Române despre nominalizarea şefului IPJ Mehedinţi, Ponta a răspuns : "Nu, nu cred".
La insistenţele reporterului cu întrebarea dacă doar nu crede sau este convins, Ponta a spus: "Păi, eu nu ştiu de aşa ceva. O să vedeţi stenogramele de la mine din birou şi o să vă convingeţi şi dumneavoastră".
Trocul din biroul premierului
Potrivit Gândul, procurorii DNA susţin că Adrian Duicu şi-a traficat influenţa chiar în cabinetul premierului din Palatul Victoria. Duicu ar fi cerut ca şeful IPJ Mehedinţi. Ştefan Ponea, să fie menţinut şi apoi avansat, iar în schimb Ponea i-ar fi promis preşedintelui CJ că îl scapă de dosarul de incompatibilitate. Anchetatorii susţin că premierul l-ar fi convocat la Guvern pe şeful Poliţiei Române pentru a-i satisface doleanţele lui Adrian Duicu.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.
Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
Luni, liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că nu se dezice de preşedintele CJ Mehedinţi şi alţi şefi de consilii judeţene, aflaţi în atenţia DNA, spunând că aceştia au probleme "doar pentru că sunt din judeţe unde PSD stă foarte bine" şi arătând că primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, nu mai are nicio problemă cu justiţia după ce a trecut la Partidul Mişcarea Populară susţinut de preşedintele Traian Băsescu.
Radu Mazăre, la DNA
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost adus la DNA, marţi, de mascaţi, el declarând că această acţiune face parte din "sârba procurorilor" şi că era conştient că este cercetat încă din 2005.
Radu Mazăre a fost adus la Direcţia Naţională Anticorupţie cu o dubă a anchetatorilor, fiind flancat de mascaţi până la intrarea în sediul DNA.
Întrebat dacă îi este frică de puşcărie, Radu Mazăre a spus: "Nu mi-e frică de puşcărie, doar de Dumnezeu".
Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat marţi că a fost începută urmărirea penală în dosarul în care au fost făcute mai multe percheziţii, între care şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, precizând că această cauză vizează fapte care intră în competenţa Direcţiei.
"Este un dosar intrumentat de procurori din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cursul dimineţii s-au efectuat aproximaiv 12 percheziţii domiciliare la anumite persoane fizice şi la o instituţie publică", a spus Codruţa Kovesi.
Procurorul şef al DNA nu a vrut să precizeze care sunt acuzaţiile existente în acest dosar, spunând doar că obiectul dosarului vizează fapte care intră în competenţa Direcţiei.