În urma unei evaluări făcute în rândul celor 43 de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă care activează în judeţul Brăila, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit că pe primul loc se situează, din punctul de vedere al dotărilor, personalului şi al eficienţei la intervenţii, SVSU Movila Miresii.
"Serviciul de la Movila Miresii este dotat cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, trei motopompe de evacuare a apei, un tractor şi un buldoexcavator, echipamente, accesorii şi mijloace de protecţie necesare intervenţiilor. Totodată, în comuna respectivă sunt trecuţi în evidenţe 74 de voluntari şi trei angajaţi - un şef serviciu şi doi conducători auto", se arată într-un comunicat de presă al ISU "Dunărea" Brăila.
SVSU Movila Miresii s-a remarcat, de la începutul anului, prin faptul că a intervenit eficient la 11 situaţii reale, dintre care la 6 a acţionat cu forţe şi mijloace proprii, iar la restul a oferit sprijin echipajelor profesioniste ale ISU. Totodată, voluntarii au efectuat 205 controale la gospodării cetăţeneşti, operatori economici şi instituţii din subordinea Consiliului Local Movila Miresii, desfăşurând totodată şi 171 activităţi de prevenire a populaţiei.
La concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă de pe parcursul anului, lotul reprezentativ al SVSU Movila Miresii s-a clasat pe locul I la faza judeţeană şi pe locul V la faza interjudeţeană, desfăşurată în municipiul Buzău.