Astfel, şeful Administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Ivanov, a declarat că iniţiativa lui Komorowski este o tentativă „de a determina unii lideri europeni să nu vină la Moscova pe 9 mai", dată la care în mod tradiţional autorităţile ruse organizează o paradă militară grandioasă în Piaţa Roşie pentru a aniversa victoria din cel de-al Doilea Război Mondial.
„Victoria asupra Germaniei naziste nu poate fi aniversată la Gdansk pentru că nu a existat nicio victorie militară la Gdansk, locul unde a început al Doilea Război Mondial", a argumentat Ivanov.
Rusia a anunţat că anul acesta la respectivele manifestări şi-au confirmat prezenţa circa 20 de lideri străini, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping şi chiar cel nord-coreean Kim Jong-Un, însă tensiunile generate de conflictul din Ucraina fac puţin probabilă prezenţa unora dintre şefii de stat şi de guvern europeni şi cu atât mai puţin cea a preşedintelui american Barack Obama.