Mergi la conţinutul principal

Polonezii susţin că au cea mai înaltă statuie din lume a lui Isus

Statuia lui Isus de la Swiebodzin - oraş cu 21.000 de locuitori, situat la vest de Poznan - este ridicată pe un soclu de circa 16 metri, la care se adaugă statuia propriu-zisă, de 36 de metri, astfel încât grupul statuar are în total o înălţime de circa 52 de metri. Spre comparaţie, statuia lui Isus Mântuitorul din Rio de Janeiro are circa 39 de metri (cu tot cu soclu), iar Cristo de la Concordia, statuia din Cochabamba, Bolivia, are puţin peste 40 de metri.

Colosul din Rhodos, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, avea în jur de 32 de metri.

Isus din Swiebodzin este un proiect - nu lipsit de controverse - la care se lucra de cinci ani. Monumentul a fost gata sâmbătă, după ce o macara specială a ataşat braţele desfăcute şi apoi capul statuii, care se termină cu o coroană din aur cu o înălţime de 3 metri. De altfel, această coroană de aur diferenţiază statuia de cele din Brazilia şi Bolivia - toate sunt construcţii albe, iar Isus este înfăţişat cu braţele larg deschise.

Monumentul a costat 1,5 milioane de dolari

Statuia cântăreşte circa 440 de tone, iar la o precedentă tentativă de a încheia lucrarea s-a constatat că macaraua adusă era insuficient de puternică pentru a ridica ultimele elemente - braţele şi capul, cântărind 30 de tone -, astfel încât a trebuit adusă o altă macara. Vineri, operaţiunea fusese amânată din nou, din cauza vântului puternic.

Monumentul a costat 1,5 milioane de dolari, iar suma a fost strânsă din donaţii private. Data ceremoniei oficiale de dezvelire a statuii încă nu a fost anunţată.

Construcţia a divizat ţara, unde există o puternică majoritate catolică. Unii au sprijinit proiectul, dar alţii l-au considerat megaloman şi ridicol şi au existat voci care au cerut să se renunţe la proiect. Inspectorul-şef pentru construcţii s-a trezit cu o cărămidă aruncată prin geamul maşinii sale. Au existat şi alte incidente - capul statuii a căzut şi i-a zdrobit picioarele unui constructor, un călugăr a avut un atac de cord - care au fost interpretate ca semne ale dezaprobării divine.

Locuitorii din Swiebodzin şi oamenii de afaceri din regiune speră, însă, că monumentul va deveni o emblemă a oraşului lor şi le va aduce bani, graţie unui aflux turistic.

Ideea statuii aparţine unui preot local în vârstă de 78 de ani, Sylwester Zawadzki, care a gândit că cei 33 de metri cât măsoară statuia propriu-zisă (fără soclu şi coroană) reprezintă câte un an din viaţa lui Isus.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro