Politistii de la Insuratei au dat amenzi cu duiumul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politistii de la Insuratei au dat amenzi cu duiumul

Pentru a preveni si combate faptele antisociale si accidentele rutiere grave, in noaptea de 23 spre 24 august, oamenii legii au iesit la atac. Lucratori de la Politia orasului Insuratei si agenti de la Posturile de Politie arondate, sprijiniti de jandarmi, au desfasurat o actiune specifica in zona de competenta. In numai citeva ore, 34 de persoane si 22 de autovehicule aflate in trafic au trecut prin sita politistilor. Acestia au efectuat verificari la 7 societati comerciale si au aplanat o stare conflictuala, iar pentru neregulile constatate au aplicat 14 sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 2.600 lei, conform prevederilor Legii 61/1991 (republicata) si OUG 195/2002 (republicata), privind circulatia pe drumurile publice. Cu aceasta ocazie a fost depistat un sofer din municipiul Galati, care conducea autoturismul "Fiat", pe strada Lacu-Rezi, din orasul Insuratei, aflindu-se sub influenta bauturilor alcoolice. "Acesta a fost testat cu aparatul etilotest si condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de singe pentru stabilirea cu exactitate a gradului de alcoolemie. I s-a retinut permisul de conducere, in conformitate cu prevederile OUG 195/2002 (republicata)", a precizat agent Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presa al Inspectoratului de Politie al Judetului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro