Politicienii brăileni comentează plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politicienii brăileni comentează plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL

Plecarea preşedintelui CJ de la Caraş - Severin, Sorin Frunzăverde, de la PDL şi înrolarea lui în rândul PNL a stârnit reacţii şi în rândul politicienilor brăileni. Astfel, în vreme ce PDL-iştii regretă plecarea acestuia din partid, membrii USL nu pot decât să se bucure, că un politician de marcă a ales să treacă de partea lor.
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul PDL Brăila, Constantin Dumitriu, a precizat că, din punctul său de vedere, PDL a suferit o pierdere prin plecarea lui Frunzăverde, dar că acest lucru nu va destabiliza partidul. "Personal, am fost coleg cu Frunzăverde doi ani în Parlamentul European, fiind şi preşedintele grupului PPE din România. Este o pierdere pentru PDL, este o personalitate cu o verticalitate greu de îndoit, o personalitate demnă, hotărâtă, care a dus PDL în rândurile PPE. Eu regret această plecare din partid a domniei sale, îmi doresc cu adevărat să construiască o dreaptă modernă în România, dar nu o va putea face decât cu PNL, separat de PSD", a precizat Dumitriu. Acesta a adăugat că, aşa cum îl cunoaşte pe Frunzăverde, respinge ideea unei trădări din partea acestuia, însă este convins că e vorba de o dezamăgire suferită de acesta şi provocată de undeva de prin partid: "E clar că undeva s-a făcut o greşeală. Va trebui să ne gândim la asta după alegeri. Acum, în mod cert, nu vor mai fi şi alte plecări...Trebuie să ne gândim la luptă. Avem alegeri locale în care eu sunt convins, cel puţin la Brăila, că le vom câştiga, după care avem timp să analizăm dacă actuala conducere a făcut bine sau nu. Oricum, dacă el a făcut acest pas, a făcut-o cu o mare durere în suflet. Nu e vorba de o trădare, ci de o dezamăgire a domniei sale, faţă de unele lucruri interne", a mai comentat Dumitriu.

"Fără îndoială este un câştig pentru PNL"

De partea cealaltă a baricadei, preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a precizat că, în mod sigur, venirea lui Frunzăverde la USL este un câştig, dar şi un semnal de alarmă pentru PDL: "Eu cred că e un lucru benefic să luăm valori în cadrul USL. El are nişte realizări remarcabile. A fost cel care a dus PDL în PPE, a câştigat mereu la Caraş fără probleme, nu a fost implicat în scandaluri. Pe baza unei nemulţumiri personale a ales o soluţie. Asta poate să dea un semnal. Poate se simte mai bine în zona respectivă. Rămâne de văzut. Pentru PNL, oricum, e un câştig pe partea umană, de personalităţi, de oameni care contează într-un partid".
În ceea ce îl priveşte, liderul PNL Brăila, Cătălin Boboc, a precizat că în mod evident PNL este în câştig prin venirea lui Frunzăverde în rândurile sale şi speră că această colaborare va fi una cu rezultate remarcabile: "Fără îndoială, este un câştig pentru PNL. Nimeni nu contestă capacităţile lui Frunzăverde. Ne bucurăm că a ales să vină în această luptă de partea noastră şi sperăm să iasă lucruri deosebite din această colaborare".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro