Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că USL nu s-a rupt şi că nu există niciun blocaj politic la nivelul Uniunii, arătând că este vorba doar despre declaraţii emoţionale generate de poziţionarea în precampanie şi că Guvernul poate funcţiona şi aşa.
"USL nu s-a rupt, tot mă întrebaţi de câteva săptămâni. Noi lucrăm foarte bine la Camera Deputaţilor. Există o anumită perioadă de campanie electorală şi de precampanie. Fiecare se aşează. Liberalii se aşează pe curentul lor liberal, noi ne aşezăm pe stânga, USD merge pe acest proiect, PNL pe un proiect şi o ofertă şi sper să-şi păstreze domnul Antonescu angajamentul făcut în USL că vom avea totuşi proiecte comune şi nu ne vom ataca în campanie, urmând ca pe 25 mai să continuăm proiectul USL, aşa cum l-am avut şi până atunci, pentru prezidenţiale", a precizat Zgonea.
El a arătat că bătălia USL este cu preşedintele Traian Băsescu şi că cei din USL nu au fost aleşi de electorat ca să se bată între ei.
Zgonea a spus că în USL nu există niciun blocaj politic şi a arătat că situaţia actuală a USL este cea de precampanie, perioadă în care se fac declaraţii emoţionale.
"Dar nu există niciun blocaj, în afară de declaraţii eomoţionale pe care eu le înţeleg, suntem în precampanie. Oamenii ne-au ales nu să ne certăm şi să dăm mesaje emoţionale pe la televizor că eu-s mai frumos, celălalt e mai urât", a spus Zgonea.
Întrebat ce se va întâmpla dacă liberalii nu numesc totuşi interimari pe posturile vacantate de aceştia în Guvern, Zgonea a precizat că Guvernul poate funcţiona şi aşa.
"Noi avem răbdare. Guvernul poate să funcţioneze şi aşa. Guvernul are instrumente constituţionale să funcţioneze aşa până când un partid îşi reglează problemele interioare. Nu poate niciun partid să ceară ceea ce la negocierea iniţială nu i s-a acordat", a spus Zgonea.