Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că social-democraţii dezavuează atitudinea liderului PNL, Crin Antonescu, de "a spăla rufele în public", el spunând că partenerii de alianţă nu se pot certa după un an şi să-şi ia jucăriile şi să plece.
"I-am spus şi aseară domnului Antonescu, problemele pe care le are trebuie să le rezolve în cadrul Uniunii Social Liberale. Eu nu apreciez şi nici premierul Victor Ponta, nici colegii mei social-democraţi sau conservatori nu apreciem acest mod de lucru care era tipic Alianţei D.A., de a spăla rufele în public. Toate chestiunile, sincopele de etapă, informaţiile care apar în presă şi pun presiune asupra USL trebuie discutate strict în cadrul Uniunii Social Liberale, acolo se armonizează toate conflictele de idei şi apoi vii cu acelaşi mesaj coerent", a declarat Zgonea la RFI.
În opinia sa, "un om care vrea să fie preşedintele statului şi care vrea să schimbe modelul pe care l-am avut în ultimii nouă-zece ani de zile" şi care a fost un model rău din punctul său de vedere nu poate să meargă pe modelul "divide et impera".
"Crin Antonescu este un om al dialogului şi al consensului, pentru că aşa trebuie să fie un preşedinte modern, european, al statului român. Astfel de abordări, indiferent cine-l sfătuieşte nu sunt foarte, foarte, foarte bune nici pentru PNL, nici pentru USL, pentru că avem într-o balanţă mai multe avantaje şi mai multe câştiguri şi de imagine şi de respect din partea societăţii", a adăugat Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că USL "nu a fost făcută pentru orgoliul unuia dintre participanţi, ci pentru români".
"Nu putem să stăm orgolioşi acum, să fim supăraţi, ne luăm jucăriile şi plecăm. I-am explicat şi aseară şi i-am spus că întotdeauna vor exista sincope, întotdeauna vor exista orgolii, pentru că avem două grupuri parlamentare foarte mari (...). Dar noi trebuie să găsim acea modalitate de a-i aduce pe toţi la masă şi a-i convinge care sunt raţiunile pentru care le recomandăm un anumit tip de conduită şi de acţiune politică", a continuat Zgonea.
Social-democratul declară că cine nu e capabil să lucreze, nu e obligat să rămână la guvernare: "Obligaţia noastră este să ducem mandatul până la capăt. Nu putem să ne certăm după un an de zile, să ne luăm jucăriile şi să plecăm. În spaţiul public, astfel de manifestări nu fac bine societăţii, pentru că oamenii sunt obişnuiţi iarăşi cu acelaşi tip de politică pe care au dezavuat-o şi au condamnat-o prin vot în 2012. Nu mai vor scandaluri, ei vor oameni care să lucreze pentru ei. Cei care sunt în stare să lucreze trebuie să rămână la guvernare, cei care nu sunt în stare pot să plece. Nu e nimeni obligatoriu să stea la guvernare, dar aceasta este obligaţia noastră, am venit la guvernare, ne respectăm angajamentele".
Valeriu Zgonea nu apreciază nici ideea unui purtător de cuvânt al USL: "Eu nu cred că e o idee foarte bună. Co-preşedinţii alianţei sunt purtători de cuvânt, adică Daniel Constantin, Victor Ponta, Crin Antonescu. Sunt oameni importanţi, miniştri, prim-miniştri şi al doilea om în stat, preşedintele Senatului şi cred că ei sunt vectorii de imagine, ei sunt cei care au construit această alianţă şi credibilitatea lor, modul lor de a face politică ne-a făcut să luăm 70%".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara, referindu-se la acuzaţiile reciproce dintre el şi Victor Ponta, că "este indecent" să mai pozeze în cuplu politic în faţa cetăţenilor, iar conferinţe de presă împreună nu vor mai face, cerând premierului să desemneze un purtător de cuvânt al USL.