Premierul Victor Ponta a semnat, joi, deciziile de eliberare din funcţie a mai multor secretari de stat, inclusiv preşedinţi vicepreşedinţi ai unor agenţii guvernamentale, susţinuţi de PNL.
Astfel, au fost eliberaţi din funcţie secretarii de stat Adrian Pană (Ministerul Sănătăţii), Gheorghe Hogea (Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul), Virgil Popescu şi Bogdan Badea (Ministerul Economiei), Sorin Ştefoni (Ministerul Muncii), Radu Boroianu şi Cristian Petcu (Ministerul Culturii), Mihail Dobre (Ministerul de Externe), Manuel Donescu (Ministerul Transporturilor), Ion Irimia (Ministerul Dezvoltării), Puiu Gelu şi Ionuţ Iuga (Departamentul pentru Ape), Valentin Şoneriu (Ministerul Agriculturii), Eleodor Mandreş (Ministerul Finanţelor) şi subsecretarii de stat Matei Constantin (Ministerul Transporturilor) şi Victor Ionescu (Ministerul Tineretului şi Sportului).
Au mai fost eliberaţi din funcţie Eugen Coifan (preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici), Mihai Ţurcanu (vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor), Adrian Buzgău (vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor), Cristian Buşoi (preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate), Adrian Băbuţan (vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului), Mircea Fechet (vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice), Bogdan Dăscălescu (vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare), Bogdan Jansen (Preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor).
Liderii PNL au adoptat, marţi seară, o rezoluţie privind ieşirea liberalilor de la guvernare.