Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Năstase spune că Băsescu a invocat demisia deoarece ştia că ea era luată în calcul oricum de PSD

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a spus sâmbătă că unul din motivele pentru care Traian Băsescu a invocat demisia în scrisoarea către USL este pentru că ştia că oricum opoziţia lua oricum în calcul acest scenariu.

Înainte de congresul extraordinar al PSD, Năstase a fost întrebat de ce crede că a apărut această scrisoare a lui Traian Băsescu chiar înainte de congresul Opoziţiei. "Din cauză că făcusem eu unele comentarii la reuniunea noastră, cu scenariile posibile și ce va face Traian Băsescu. Iar una dintre variante era aceasta, că va încerca să își dea demisia înainte de alegerile parlamentare, să stabilească un candidat care eventual să fie Mihai Răzvan Ungureanu și în felul acesta să influențeze, dacă nu reușește prin referendumul pentru Constituție, alegerile parlamentare. Asta mi se pare cea mai credibilă variantă", a spus social-democratul. La întrebarea dacă "a existat o empatie" între el și Traian Băsescu, Năstase a replicat ironic că "ea există de foarte mult".

"Acest Congres reprezintă un moment de extrem de important care vrea să pornească o cruciadă împotriva regimului Traian Băsescu. Deci indiferent dacă demisionează sau nu, prin acest Congres, sfârșitul regimului Traian Băsescu este foarte clar stabilit", a mai afirmat liderul PSD.

Președintele Traian Băsescu le scrie liderilor USL pentru a le transmite că este dispus să demisioneze dacă parlamentarii Uniunii acceptă reviuirea Constituției, astfel încât referendumul să aibă loc la locale.

Băsescu le-a trimis vineri câte o scrisoare președintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, președintelui Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, și președintelui Partidului Conservator, Daniel Constantin. "Stimate domnule Preşedinte, îmi este cunoscut faptul că în cursul zilei de 7 aprilie 2012 se desfăşoară Congresul Extraordinar al partidului pe care îl conduceţi. Consecvent ideii de respectare a votului electoratului și principiilor Constituţiei îmi permit să vă reamintesc faptul că prin Referendumul din noiembrie 2009 electoratul a votat pentru Parlament Unicameral şi maxim 300 de membri ai Parlamentului. Acest subiect cu propuneri adecvate l-am ridicat şi în cadrul consultărilor care au avut loc la Palatul Cotroceni în data de 6 februarie 2012. Din păcate, propunerea mea cu privire la revizuirea Constituţiei pentru implementarea rezultatului referendumului din noiembrie 2009 a rămas până astăzi fără un răspuns oficial din partea partidului dumneavoastră.Având în vedere credinţa mea că organele colective de conducere ale partidelor sunt cele care trebuie antrenate în deciziile importante pentru ţară, vă adresez rugămintea respectoasă de a supune Congresului Extraordinar al partidului pe care îl conduceți următoarele propuneri având ca obiectiv respectarea votului românilor:
1. Participarea parlamentarilor partidului dumneavoastră la procesul de revizuire a Constituţiei pentru punerea acesteia în acord cu rezultatul referendumului din noiembrie 2009 (parlament unicameral, 300 parlamentari);
2. Revizuirea ar trebui să includă şi reducerea mandatului Preşedintelui României la 4 ani astfel încât alegerile parlamentare şi prezidenţiale să se desfăşoare simultan;
3. Lucrările pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei ar trebui să se desfăşoare astfel încât legea de revizuire a Constituţiei să fie supusă referendumului cu ocazia alegerilor locale", se arată în scrisoarea lui Băsescu.

"În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale. Consider că o astfel de abordare este în măsură a da oamenilor politici ocazia să respecte înscrisul constituţional de la art. 2 din Constituţia României care precizează dreptul de exercitare a suveranităţii naţionale a poporului român prin referendum. În acelaşi timp, apreciez că revenirea la mandatul de 4 ani pentru Preşedintele României este necesară în perspectiva consolidării deplinei democraţii", a conchis şeful statului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro