"Vă invit sa propuneţi sloganul USL Online! Cele mai bune propuneri şi execuţii vor deveni mesajele oficiale ale USL pe Internet, asumate ca atare şi pe site-ul nostru. Ca un scurt regulament ce trebuie să faceţi este să propuneţi un slogan şi un vizual care să însoţească acel slogan pentru promovarea USL-ului pe Internet. Propunerile se primesc în perioada 10 aprilie - 1 mai", scrie preşedintele PSD. Jurizarea va fi făcută de el, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.
Lista scurtă cu cele mai bune sloganuri va fi supusă de liderii USL votului internauţilor. "Pentru a face competiţia ceva mai interesantă, am luat decizia ca propunerea câştigătoare să primească şi un premiu surpriză, iar autorul ei să aibă ocazia de a se întâlni cu liderii USL", mai afirmă Victor Ponta.