POLITIC: Geoană: Dacă USL nu funcţionează, PSD va căuta soluţii. Se poate guverna şi cu majorităţi mici | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Geoană: Dacă USL nu funcţionează, PSD va căuta soluţii. Se poate guverna şi cu majorităţi mici

USL are în continuare o şansă de supravieţuire, dar este "ultimul tren", dacă Uniunea nu va funcţiona mai departe, social-democraţii vor trebui să caute alte "formule", alte "soluţii", a declarat, duminică, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, senatorul PSD Mircea Geoană.

"Trebuie să dăm o şansă - poate ultima şansă - USL-ului să continue (...) Cred că următoarele câteva luni, probabil până în apropierea alegerilor europarlamentare, vor fi decisive pentru acest proiect politic", a spus Geoană, fost preşedinte ale PSD.

El a precizat că "prima preferinţă" a PSD e ca USL să rămână unit.

"Prima noastră preferinţă ca PSD e să ţinem USL împreună. (...) Dar dacă nu merge şi nu merge, va trebui să căutăm alte formule, pentru că pe mine mă interesează mai mult decât sigla USL dacă guvernarea este stabilă, dacă majoritatea funcţionează", a apreciat Geoană.

El a pledat pentru un efort comun al PSD şi PNL în sensul de a repune USL pe un drum al funcţionalităţii.

"Cred că acest proiect are în continuare o şansă de supravieţuire, dar este ultimul tren. Dacă acest ultim tren nu va fi folosit de către colegii noştri liberali şi nu vor înţelege că împreună suntem mai puternici, va trebui să găsim alte soluţii şi întotdeuna într-un Parlament atât de fluid ce cel pe care îl avem în acest moment, soluţii se pot găsi, dar nu este prima noastră preferinţă, este ultima nostră soluţie şi o vom folosi doar ca instrument de ultim resort", a estimat senatorul PSD.

Geoană a mai spus că se poate guverna şi cu majorităţi mai mici de 70%, cât are USL.

"Nu e obligatoriu să ai 70%! Noi am guvernat în anii 2001-2004, guvernarea PSD de atunci, cu Guvern minoritar cu susţinere din Parlament. Şi a mers ceas. Au fost patru ani de zile în care nu a fost vreo sincopă în Parlament cu privire la legislaţie. Se poate guverna şi cu majorităţi mai mici", a amintit Geoană.

Senatorul PSD a precizat că nu este nevoie de purtător de cuvânt la USL, aşa cum a afirmat preşedintele PNL Crin Antonescu, ci de un mecanism de soluţionare a diferendelor de opinie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro