Comparaţia făcută de premierul Victor Ponta între cei zece ani de mandat ai preşedintelui Traian Băsescu şi perioada nazistă este "o greşeală politică imensă şi de neacceptat", afirmă preşedintele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, deputatul Aurel Vainer.
"În numele Conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi în calitatea mea de Deputat în Parlamentul României, doresc să îmi exprim totala surprindere, provocată de declaraţia dlui. Prim Ministru Victor Ponta care, în esenţă, compară perioada de 10 ani de mandat a dlui. Preşedinte Traian Băsescu, cu perioada groaznică de dominaţie a nazismului şi acoliţilor săi în Germania şi în alte state europene", afirmă deputatul Aurel Vainer, preşedintele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, într-un comunicat oficial.
El precizează că nu poate accepta, ca "reprezentant la vârf al populaţiei evreieşti din România, cu activitate de aproape 10 ani în Parlamentul României, trăitor şi cunoscător îndeaproape a istoriei ţării noastre, după un parcurs al vieţii de 8 decenii", ideea de a se compara o perioadă post-decembristă cu ceea ce a reprezentat puterea nazistă în lume.
"Îmi pun întrebarea: oare aceşti 10 ani la care se face referire, perioada de mandat a dlui. Băsescu, de viaţă nemijlocită în România contemporană, poate să fie similară cu viaţa într-o societate de tip dictatorial, nazist, de atât de tristă amintire? Pentru noi, evreii din România, Holocaustul nu a fost numai o pagină de istorie cu multă, multă suferinţă, dar mai ales o sursă de învăţătură pentru evitarea repetărilor în istorie. Cu atât mai mult, este o realitate evidentă că în perioada menţionată a funcţionat şi funcţionează democraţia, instituţiile parlamentare. În numele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, ne exprimăm profunda noastră dezamăgire şi convingerea fermă că această afirmaţie este o greşeală politică imensă şi de neacceptat", se mai arată în comunicat.
Potrivit lui Vainer, cea mai importantă garanţie pentru o Românie care să poată prospera mai departe, în pace şi siguranţă naţională, o reprezintă prezenţa ca membru deplin al Uniunii Europene şi NATO.
"Ne doare enorm să auzim o paralelă între regimul nazist şi aceşti ani de democraţie românească, cu toate lipsurile, cu toate bunele şi mai puţin bunele ei. Oricât de grea şi de dură ar fi bătălia politică, nu putem accepta şi nu putem crede că un lider politic de astăzi poate face astfel de afirmaţii. Folosesc şi acest prilej pentru a reaminti spusele marelui om politic român, Iuliu Maniu, potrivit căruia «nu am duşmani politici, ci doar adversari politici». Acest lucru este cu atât mai valabil astăzi, într-o conjunctură politică internaţională extrem de complexă şi delicată. Cea mai importantă garanţie pentru o Românie care să poată prospera mai departe, în pace şi siguranţă naţională, o reprezintă prezenţa ţării noastre astăzi, ca membru deplin al Uniunii Europene şi NATO", se mai arată în comunicat.
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că va urma "o perioadă în care trebuie pur şi simplu să ne pregătim de debăsificarea societăţii româneşti".
"Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania", a spus Ponta.