POLITIC: Boc l-a demis pe Bian de la ANOFM, noul şef al instituţiei va fi decis probabil luni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Boc l-a demis pe Bian de la ANOFM, noul şef al instituţiei va fi decis probabil luni

Premierul Emil Boc l-a demis în această seară pe Silviu Bian din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), a declarat pentru NewsIn ministrul Muncii, Sulfina Barbu.

Barbu a mai precizat că pentru postul lăsat vacant, "sunt câteva nume care sunt în discuţie". "Mâine (luni - n.r.) voi discuta cu domnul premier şi în urma acestei discuţii vom stabili cine va veni la ANOFM", a mai precizat ea.

Şeful Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, acuzat că luat mită de la subalternii săi, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate duminică seară de Tribunalul Bucureşti, în urma propunerii formulate de procurorii anticorupţie.

Decizia instanţei va putea fi atacată cu recurs.

Bian a primit de la subalterni, în 17 septembrie, 22.000 de euro şi 19.000 de lei, iar alţi 82.000 de euro i-au parvenit sâmbătă, 15 octombrie, când a fost prins în flagrant, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

El a cerut banii de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene şi destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor, spun procurorii anticorupţie.

Sumele primite de şeful ANOFM au reprezentat o parte din retribuţiile funcţionarilor pe august, respectiv septembrie.

Flagrantul ce a dus la reţinerea şefului ANOFM de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-a realizat la Braşov.

"S-a dus acolo la Braşov, la ziua denunţătorului, a ajuns până acolo numai să-i spună 'La mulţi ani!' şi de acolo a apărut această procedură a flagrantului (...) Nu se consideră vinovat de acuzaţia de luare de mită", a declarat avocatul lui Bian, Cristian Ene.

Avocatul a mai spus că şeful ANOFM ar fi primit banii într-o pungă, fără să ştie ce conţine aceasta. "Este vorba doar de o înmânare a unei pungi, în care nu a ştiut ce este. I s-a spus că este o sticlă de băutură din partea denunţătorului. A luat-o, nu a controlat punga", a spus Ene.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Silviu Bian deţine patru terenuri, patru locuinţe, două autoturisme şi un tractor. Salariul lui la ANOFM de 4.500 de lei pe lună.

Bian, care este vicepreşedinte al PDL Alba, conduce ANOFM din 2009. El a mai ocupat aceeaşi funcţie între 2005 şi 2007.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro