POLITIC: Blaga despre parteneriatul PDL-Băsescu: Când va renunţa la «Adio, PDL», nu va fi nicio problemă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Blaga despre parteneriatul PDL-Băsescu: Când va renunţa la «Adio, PDL», nu va fi nicio problemă

Liderul PDL, Vasile Blaga, consideră posibilă refacerea parteneriatului dintre PDL şi preşedintele Traian Băsescu, spunând că democrat-liberalii nu s-au certat niciodată cu şeful statului şi adăugând: "Când domnia sa va renunţa la «Adio, PDL», nu va fi nicio problemă".

Întrebat, duminică, de jurnalişti, la Consiliul Judeţean de Coordonare al PDL Cluj, dacă ar fi posibilă refacerea parteneriatului dintre PDL şi Traian Băsescu, Vasile Blaga a spus că nu are cu cine să se împace pentru că democrat-liberalii nu s-au certat.

"Cred că este posibilă, noi nu am spus «Adio, PDL», deci nu ne-am certat niciodată cu domnul preşedinte Băsescu. Nu am cu cine să mă împac. Trebuie să apreciez poziţia corectă a preşedintelui în disputele legate de statul de drept, ca şi poziţia corectă a PDL. Noi nu ne-am schimbat un milimetru direcţia, iar în vara lui 2012 am fost lângă preşedinte şi am fost lângă statul de drept, sprijinindu-l pe preşedinte. Sunt compatibilităţi totale. Cu ce nu am putut şi nu pot fi de acord - cu anumite procese de intenţie făcute de domnul preşedinte, care nu are niciun motiv să creadă că poziţia PDL a fost alta", a spus Blaga.

Întrebat dacă a avut discuţii cu şeful statului pentru refacerea parteneriatului cu PDL, Blaga a răspuns negativ.

"Nu. Când domnia sa va renunţa la «Adio, PDL», nu va fi nicio problemă. Aţi sesizat în ultimele şapte-opt luni o abatere a PDL de la parcursul lui? Nu", a subliniat liderul PDL.

Întrebat, în continuare, dacă aşteaptă vreun semn din partea lui Traian Băsescu, Vasile Blaga a spus că aşteaptă "din partea oricui".

"Nu aştept semnale, ci acţiuni unitare, pentru combaterea USL, pentru că aceasta este problema noastră, a PDL, care este aceeaşi ca a preşedintelui, combaterea acestui inamic al statului român. Acţiuni comune pentru apărarea statului de drept. Nu trebuie personalizate foarte mult lucrurile, întotdeauna când discutăm de unificarea dreptei proiectele comune ne adună, pentru că găsim oameni", a menţionat preşedintele PDL.

Fostul premier Emil Boc a declarat, duminică, la Consiliul Judeţean de Coordonare al PDL Cluj, că PDL ar trebui să refacă parteneriatul cu preşedintele Traian Băsescu, care ar fi "o garanţie a continuării democratice a României", apreciind că partidul trebuie să devină "principala voce care să apere România şi românii de abuzurile USL".

Preşedintele Traian Băsescu a criticat, în repetate rânduri, încă din timpul campaniei interne din PDL, acţiunile echipei lui Vasile Blaga, el ajungând să se "despartă" de democrat-liberali şi să spună "Adio, PDL", după anunţul oficial privind câştigarea alegerilor la cea mai recentă Convenţie de către fostul ministru de Interne.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro