Politia Comunitara masoara in amenzi lipsa de bun simt | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politia Comunitara masoara in amenzi lipsa de bun simt

Politia Comunitara Braila a initiat o actiune fara precedent de instituire a ordinii si curateniei in municipiu. Din 14 august, agentii comunitari au "periat" zilnic cartierele Viziru, Radu Negru, Ansamblul Buzaului, precum si Parcul Monument, inventariind si fotografiind toate gramezile de gunoi, gropile sapate in carosabil si neastupate corespunzator, autoturismele abandonate pe domeniul public, molozul sau materialele de constructii depozitate in fata portii. In urma actiunii a rezultat un teanc impresionant de planse fotografice ce reflecta gradul redus de civilizatie al foarte multor braileni.
Politistii comunitari s-au straduit sa-i identifice pe cei raspunzatori de mizeria de pe strazi si pe proprietarii masinilor abandonate si, inarmati cu dovezile fotografice, i-au citat sa se prezinte la sediul institutiei. Cei care au raspuns chemarii au fost invitati in biroul directorului Traian Jipa sau a adjunctului sau, Dumitru Hahui, unde li s-a adus la cunostinta ca, daca nu remediaza in termen de doua saptamini problemele pentru care au fost citati, sint pasibili de amenzi de citeva milioane de lei. "In general, oamenii se conformeaza si promit ca vor lua masurile care se impun. Dupa cum se vede, noi facem tot posibilul sa evitam sanctionarea cu amenda, insa daca nu se vor respecta termenele impuse in citatie vom aplica amenzile prevazute de lege. Identificarea zonelor cu probleme va continua in tot municipiul", ne-a declarat Traian Jipa, directorul Politiei Comunitare Braila.

S-a dat liber la santiuni

Pentru ca actiunea initiata sa aiba rezultate cit mai bune, politistii comunitari au convocat lunea trecuta o intilnire cu reprezentantii Directiei de Gospodarire si Administrare Locala si cu cei trei operatori de salubritate care activeaza in municipiu. La sedinta a participat si viceprimarul Lucian Tilea. S-a convenit ca orasul sa fie impartit in 12 zone de competenta si fiecare sa fie incredintata unei echipe mixte formata din cite un agent constatator din partea DAGL si doi politisti comunitari. Echipele vor patrula zilnic pe strazi si ii vor sanctiona drastic pe cei prinsi aruncind gunoi pe domeniul public. Totodata, operatorii de salubritate au cerut sa fie imputerniciti sa aplice sanctiuni in domeniul depozitarii ilegale a deseurilor. Primarul a fost de acord cu aceasta initiativa, urmind ca in zilele urmatoare sa semneze dispozitiile necesare.
La rindul lor, sefii Politiei Comunitare au acceptat sa tina cursuri rapide cu reprezentantii firmelor de salubrizare, pentru a-i invata cum trebuie intocmit un proces verbal, astfel incit sa fie valabil, din punct de vedere legal.

Flagrant cu camera de luat vederi

Tot in cadrul intilnirii de luni s-a convenit ca linga haldele de gunoi neautorizate sa fie montate camere de supraveghere, astfel incit indivizii care arunca deseuri sa fie mai usor identificati. Se va colabora, in acest sens, cu firmele "Astral" si "Lenco", Primaria si Consiliul Judetean promitind ca vor pune la dispozitia dispeceratului Politiei Comunitare cinci calculatoare, care sa serveasca drept terminal pentru camerele de supraveghere mobile.
Atit directorul Jipa, cit si adjunctul acestuia, Dumitru Hahui, ne-au declarat ca actiunea initiata pentru salubrizarea corespunzatoare a orasului nu va mai fi "foc de paie", cum s-a intimplat cu alte actiuni similare demarate in Braila. "Masurile incepute acum vor fi permanentizate", promit cei doi.
Fara mai multa fermitate si strictete din partea autoritatilor, e putin probabil ca Braila va putea scapa de gunoaie. De altfel, brailenii inca se debaraseaza de deseuri, arucindu-le pe domeniul public, la citiva metri de propria curte, sfidind si legea si bunul simt. Reporterii nostri au surprins si fotografiat, marti, 22 august, o persoana ce probabil se considera doamna respectabila, traversind Sos. Baldovinesti, cu o roaba plina de deseuri, pentru a o rasturna pe un teren viran plin de balarii si gunoaie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro