Polițiștii au intervenit la 51 de evenimente în prima zi a săptămânii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Polițiștii au intervenit la 51 de evenimente în prima zi a săptămânii

• luni, polițiștii au acționat pentru a preveni faptele antisociale • au intervenit la 51 de evenimente și au aplicat amenzi în valoare de peste 51.000 de lei •  opt șoferi au rămas fără permis de conducere, iar certificatele de înmatriculare de la șase autovehicule au fost retrase pentru că aveau probleme tehnice • luni, la nivelul județului, au fost semnalate 34 de posibile infracțiuni

 

În prima zi din această săptămână, luni, 3 iunie, polițiștii au continuat acțiunile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ, pentru a preveni faptele antisociale și au intervenit la 51 de evenimente, dintre care 40 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
”Polițiștii au constatat 138 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 51.000 de lei”, au spus reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Pentru menținerea siguranței rutiere, opt șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
În total, luni, pe raza județului, au fost semnalate 34 de posibile infracțiuni.

 

Mașini cu probleme, oprite din drum

De asemenea, în cursul zilei de luni, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor șase autovehicule depistate cu defecțiuni au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Și duminică, șoferii au fost în vizorul polițiștilor. Pentru menținerea siguranței rutiere, 19 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.  ”Au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor patru autovehicule  au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, au precizat polițiștii.
Duminică, polițiștii au constatat 178 de fapte care au deranjat liniștea publică și au fost aplicate amenzi în valoare de peste 109.000  lei, iar pe raza județului, au fost semnalate 19 posibile infracțiuni.

 

Șofer băut și fără permis, pe șosea în miez de noapte
În noaptea de 3 iunie, la ora 01:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au oprit în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Victoria. Acesta conducea un autoturism pe DE 584, în orașul Însurăței.
Fiind verificat în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. ”Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice”, au arătat oamenii legii.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro