Mergi la conţinutul principal

Poliţistă mituită de un traficant de droguri

* în schimbul banilor, poliţista urma să îl convingă pe un procuror de la DIICOT Bacău să nu îl trimită pe individ în judecată, asta deşi tipul era învinuit de proxenetism şi trafic de droguri * într-un final, când individul a văzut că deşi i-a dat poliţistei 16.000 de euro tot a fost trimis in judecată, s-a decis să o toarne

O poliţistă din cadrul Serviciului Rutier Brăila a fost trimisă în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Conform procurorilor anticorupţie, Irina Lucia Bologa, agent de poliţie în cadrul Serviciului Rutier al IPJ Brăila, ar fi comis fapta de care este acuzată în cursul anului 2008, când lucra la IPJ Galaţi, ea fiind de altfel gălăţeancă. Astfel, aşa cum se specifică în comunicatul de presă postat pe site-ul DNA, agentul de poliţie Irina Lucia Bologa i-ar fi cerut unui bărbat 20.000 de euro pentru a interveni pe lângă un procuror DIICOT de la Bacău. Poliţista i-ar fi promis individului că în schimbul sumei respective l-ar fi convins pe procuror să nu îl trimită în judecată, în contextul în care bărbatul cu care ea "negocia" era învinuit de trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatei BOLOGA IRINA LUCIA, agent de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (I.P.J.) Brăila, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. (...) În cursul anului 2008, inculpata Bologa Irina Lucia, în calitate de agent de poliţie în cadrul Inspectorului de Poliţie al Judeţului Galaţi în perioada respectivă, a pretins de la un denunţător suma de 20.000 de euro pentru a interveni pe lângă un procuror din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Bacău, astfel încât să-l determine să dispună o soluţie de netrimitere în judecată faţă de denunţător, într-un dosar penal în care acesta din urmă avea calitatea de învinuit şi era cercetat pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat. Din banii pretinşi, inculpata a primit de la denunţător suma de 16.000 de euro. Cu toate acestea, denunţătorul a fost trimis în judecată".
Cu alte cuvinte, se pare că individul, trezindu-se şi trimis în judecată, şi cu banii luaţi, a denunţat-o pe poliţistă.
În acest moment, dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Galaţi, iar poliţistei i s-a instituit sechestru asigurator asupra apartamentului pe care îl deţine în Galaţi.

Poliţista judecată pentru corupţie, norocoasă la Loto

Conform declaraţiei de avere de anul trecut, agentul de poliţie Irina Lucia Bologa deţine un apartament şi o maşină Fiat Bravo fabricată în 2007. În 2008 a contractat un împrumut în valoare de 35.000 de franci elveţieni, scandent în 2018. În anul fiscal 2010 a câştigat, din salariul de poliţist, suma de 14.720 de lei, la care se adaugă alocaţia şi pensia alimentară încasate de fiica sa - 2.904 lei, dar şi suma de 8.840 de lei, pe care, conform declaraţiei de avere, a câştigat-o împreună cu fiica sa la Loto.
Agentul Irina Lucia Bologa nu este singurul poliţist brăilean care are probleme cu propriii colegi. În luna octombrie a anului trecut, un agent şef ar fi cerut şi primit 500 de euro de la un bărbat care fusese prins băut la volan. Poliţistul Radu V. (43 de ani) i-a promis unui individ că va interveni pe lângă angajaţii de la Medicină Legală, astfel încât aceştia să îi "scoată" bărbatului o alcoolemie mai mică decât cea cu care fusese prins. Angajaţii DGA şi procurorii brăileni au pierdut însă cei 500 de euro, iar poliţistul acuzat că ar fi primit mită chiar în sediul Poliţiei a scăpat de arestul preventiv. Deşi există înregistrări audio - video care ar atesta vinovăţia poliţistului, procurorii brăileni l-au scăpat printre degete din cauza unor vicii de procedură, flagrantul fiind prost organizat. Rămâne de văzut ce măsuri vor lua mai departe lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie Brăila.
În luna noiembrie, un alt poliţist din cadrul SIPI Brăila a ajuns în atenţia procurorilor DNA pentru că ar fi acceptat mită 4.500 de lei de la nişte fermieri pentru a interveni pe lângă colegii lui şi pe lângă procurori în favoarea acestora. Comisarul şef Aurel Mihăiţă Manea a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, în stare de arest preventiv. El ar fi primit mita de la un grup de agricultori din Tătaru, cărora poliţiştii le-au luat tractoarele "John Deere" (în septembrie), acestea figurând ca fiind furate din Franţa. Iniţial, liderul grupului de fermieri, Ionel Manole, şi amicul său, Marian Bălan, s-au adresat cu "şpaga" unui alt poliţist din cadrul IPJ Brăila, care nu numai că a refuzat mita de 10.000 de lei, ci a pus la cale şi un flagrant. Cei doi agricultori au fost arestaţi preventiv, apoi judecaţi alături de alţi patru amici (anchetatorii stabilind că toţi au participat la strângerea banilor pentru şpagă), în noiembrie magistraţii condamnându-i la câte 6 luni închisoare cu suspendare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro