• Campionatul de Tenis al Ministerului Afacerilor Interne, etapa finală, s-a desfăşurat în perioada 5-8 septembrie şi a adunat peste 70 de sportivi, angajaţi în cadrul MAI • o angajată din cadrul IPJ Brăila a obţinut locul II la grupa femei
Peste 70 de sportivi au participat la Campionatul de Tenis al Ministerului Afacerilor Interne, etapa finală, care s-a desfăşurat în municipiul Brăila, în perioada 5-8 septembrie. S-au desemnat câştigătorii, iar o angajată a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a urcat pe podium.
Competiţia a avut loc la Baza Sportivă “Spartacus”, din municipiul Brăila, şi a fost organizată către Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, Biroul Coordonare Activităţi Sportive, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Brăila.
Vineri, 28 aprilie, a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor, în prezenţa reprezentanţilor structurilor participante.
La grupa femei s-a obţinut următorul clasament: locul I - Petcu Ana-Maria – din cadrul IPJ Vâlcea; locul II - Dragomir Antoanela – din cadrul IPJ Brăila; locul III - Ţiplea Lavinia – din cadrul IPJ Bihor
La grupa -35 ani, bărbaţi, locul I a fost ocupat de Iliescu Jean – din cadrul IJJ Ialomiţa, locul II - Radu Iulian Tudorel – din cadrul IJJ Buzău iar pe locul III s-a situat Răducan Bogdan – din cadrul ISU Dolj. La grupa 35-45 ani, bărbaţi, pe locul I a fost Bitere George – din cadrul ISU Galaţi, pe locul II - Costache Cristi – din cadrul DGPI iar pe locul III - Nănescu Gheorghe – din cadrul IJJ Gorj
La grupa “plus 45 ani”, bărbaţi, locul I a fost ocupat de Filip Constantin – din cadrul Gărzii de Coastă, locul II - Munteanu Valentin – din cadrul IJJ Neamţ iar
locul III - Ion Marian – din cadrul ISU Prahova.
La grupa dublu masculin, pe locul I au fost Trofil Cristian / Bâlbâie Georgescu – din cadrul DGPI – DGA, pe locul II - Martinescu Dragoş/ Chirilă Iordan – din cadrul IGPR-DGPMB iar pe locul III - Viişoreanu Dorel/ Molariu Mihai – din cadrul ISU Olt – ISU Bistriţa
La grupa dublu mixt, s-a obţinut următorul clasament: locul I: Ţiplea Lavinia / Irimie Horia (IPJ Bihor - IPJ Cluj); locul II: Ţoldan Delia/ Oiaga Emanuel (IPJ Bihor-IPJ Constanţa); locul III: Tudor Cătălin/Robu Corina – din cadrul Şcolii Severin – ITPF Iaşi.
La finalul concursului, caştigătorii au fost felicitaţi de organizatori şi au primit din partea acestora premii ce au constat în cupe, diplome şi medalii.