Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în noaptea de 22/23 martie 2014, mai mulţi poliţişti din cadrul Biroului Rutier au participat la o amplă acţiune pentru combaterea accidentelor de circulaţie produse pe fondul consumului de alcool. Raziile s-au desfăşurat pe arterele de circulaţie din municipiul Brăila.
Pe parcursul acţiunii poliţieneşti au fost constatate şase contravenţii, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 2.210 lei. Poliţiştii Biroului Rutier au efectuat, de asemenea, 119 testări cu aparatul etilotest şi au constatat o infracţiune pentru care au întocmit dosar penal.
Astfel, în noaptea de 22/23 martie, la ora 1.55, a fost depistat în trafic Valentin I., în vârstă de 25 de ani, din comuna Gemenele, care conducea autoturismul proprietate personală pe Şoseaua Rm. Sărat, fiind sub influenţa alcoolului. Suspectul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal, potrivit reglementărilor legale.