Poliţia Locală s-a pus cu amenzi pe taximetriştii brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţia Locală s-a pus cu amenzi pe taximetriştii brăileni

• la sfârşitul săptămânii trecute, au fost aplicate 14 sancţiuni în valoare totală de 13.000 lei unor şoferi care au refuzat să prezinte la control atestatul profesional sau certificatul de agreere RAR • pentru că de multe ori se lovesc de o atitudine sfidătoare din partea unor conducători auto, poliţiştii locali au ţinut să reamintească, prin intermediul unui comunicat de presă, ce competenţe au pe linie rutieră

 

La sfârşitul săptămânii trecute, mai exact în perioada 15 - 17 decembrie, agenţii din cadrul Serviciului Rutier al Poliţiei Locale au sancţionat 14 şoferi de taxi, cu amenzi în valoare totală de 13.000 lei (130 milioane de lei vechi n.n.). Majoritatea sancţiunilor contravenţionale aplicate în baza Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, a vizat taximetrişti care, aflaţi în timpul activităţii, nu au respectat obligaţia de a prezenta documentele prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv atestatul profesional sau certificatul agreere R.A.R.

În aceeaşi perioadă, au fost aplicate un număr de 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.770 lei şi un număr de 26 puncte penalizare, conform O.U.G. nr.195/2002, pentru nerespectarea normelor rutiere privind circulaţia autovehiculelor numai pe sectoarele de drum pe care le este permis accesul şi pentru nerespectarea normele referitoare la masele totale maxime autorizate şi admise. Astfel, cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conducătorilor unor ansambluri de autovehicule formate din autoutilitare şi semiremorci, care circulau, în municipiu, pe sectoare de drum semnalizate cu indicator rutier „accesul interzis vehiculelor cu masa mai mare de 3,5t”.

Pentru că unii şoferi refuză să îi ia în serios pe poliţiştii locali, refuzând să prezinte actele la control, pe motiv că aceştia nu au competenţe pe linie rutieră, conducerea Poliţiei Locale Brăila a ţinut să lămurească lucrurile, prin intermediul unui comunicat de presă: “Referitor la competenţa Poliţiei Locale în ce priveşte domeniul circulaţiei pe drumurile publice, precizăm că, în baza prevederilor Art. 7 din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, Poliţia Locală are, printre altele, următoarele atribuţii:

a) asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de prezenta lege în domeniul circulaţiei pe drumurile publice;

h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar;

 i) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule;

j) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală;

 k) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap.

Aspectele depistate ce depăşesc competenţele Poliţiei Locale sunt comunicate cu celeritate Biroului Rutier din cadrul  IPJ Brăila, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor ce se impun”, se precizează în comunicatul de presă.

“Am ţinut să facem aceste precizări deoarece în ultima perioadă a existat o intensă campanie negativă la adresa Poliţiei Locale, prin intermediul reţelelor de socializare. De aceea, am considerat că e bine să reamintim populaţiei care sunt atribuţiile legale ale poliţiştilor locali”, ne-a declarat Georgică Tănase, directorul Poliţiei Locale Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro