Poliţiştii refuză să mai lucreze ore suplimentare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii refuză să mai lucreze ore suplimentare

Poliţiştii din întreaga ţară au protestat ieri, în semn de solidaritate cu toţi ceilalţi bugetari nemulţumiţi de măsurile de austeritate decise de guvern. Totuşi, ieri, poliţiştii brăileni nu s-au deplasat la Bucureşti, asta pentru a nu face cheltuieli inutile, însă au fost reprezentaţi de colegii lor de la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Bucureşti. Poliţiştii din Brăila participă însă la mitingul de astăzi, organizat în faţa Prefecturii între orele 11.00 - 13.00, la care vor fi prezente toate confederaţiile sindicale de la nivel local.

Liderul sindical al poliţiştilor brăileni, cms. şef Marian Prioteasa, ne-a declarat că cea mai mare nemulţumire este legată de reducerea cu 25% a salariilor poliţiştilor. "Legea nu ne permite să întrerupem lucrul, însă am stabilit alte măsuri de protest. S-a luat o hotărâre în ceea ce priveşte programul de lucru, astfel că nu se mai lucrează în plus. Am decis să nu mai fie îngăduinţă la nivelul sindicatului", a precizat sursa citată.
Liderul sindical ne-a spus că problema reducerilor salariale a fost discutată şi la Conferinţa Naţională a Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC), care a avut loc în week-end. În timpul lucrărilor Conferinţei, liderii FSNPPC au avut o întâlnire de informare şi consultări cu un grup reprezentativ al conducerii MAI, însă întâlnirea nu a condus la un consens între sindicalişti şi grupul ministerial. În aceste condiţii, liderii sindicali au făcut o scrisoare deschisă către ministru, prin care şi-au exprimat dezacordul cu privire la reducerea salariilor, anunţând totodată luarea unor măsuri urgente. "Principala solicitare a sindicaliştilor este încetarea abuzurilor privind folosirea muncii angajaţilor şi respectarea programului legal de lucru. Personalul îşi va limita, din oficiu, activităţile doar la timpul legal de lucru. Pentru activităţile de serviciu, personalul va folosi doar suportul logistic pus la dispoziţie de către instituţie. Pentru a preveni escaladarea infracţionalităţii, fenomen specific perioadelor de criză socio-economică, poliţiştii îşi vor îndeplini sarcinile de serviciu respectând, detaliat, procedurile de lucru şi fără a scurta, câtuşi de puţin, timpul impus de aceste acţiuni", se arată în scrisoarea sindicaliştilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro