• duminică şi luni au fost zile fierbinţi în trafic, asta pentru că poliţiştii au stat cu ochii pe conducătorii auto obişnuiţi să circule pe lângă lege • s-au dat 86 de amenzi pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 45 de şoferi au suflat în fiolă
Peste 100 de autoturisme oprite din drum şi şoferi luaţi la întrebări. Siguranţa cetăţenilor şi respectarea legislaţiei rutiere de către şoferii aflaţi în trafic au fost principalele obiective urmărite de poliţişti în acest week-end prelungit. Minivacanţa a adus amenzi usturătoare pentru conducătorii auto teribilişti.
În zilele de 22 şi 23 ianuarie, poliţiştii brăileni au acţionat, împreună cu jandarmii, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea faptelor ilegale şi a producerii accidentelor rutiere. Au fost verificate 25 de unităţi economice şi controlaţi 10 producători particulari, legitimate 108 de persoane, 36 fiind controlate corporal sumar, şi oprite în trafic 111 autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 45 de şoferi. În urma raziilor de amploare din cele două zile, poliţiştii au constatat 113 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 27.025 lei.
Cum se întâmplă de fiecare dată, campioni la amenzi au fost conducătorii auto.
Astfel, dintre amenzile totale aplicate, cele mai multe, 86 la număr, au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, alte 13 fiind date la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Au mai fost depistaţi şi indivizi puşi pe scandal. Alte 8 sancţiuni au fost conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.