Poliţiştii brăileni se pregătesc de proteste | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii brăileni se pregătesc de proteste

Nemulţumiţi de tăierea salariilor, disponibilizările anunţate şi de subfinanţarea sistemului, poliţiştii se pregătesc să protesteze. Filiala Brăila a sindicatului poliţiştilor ne-a transmis, ieri, un comunicat de presă, conform căruia, sub presiunea tensiunilor acumulate în unităţile MAI, poliţiştii şi personalul contractual vor declanşa un protest naţional, materializat prin limitarea activităţilor specifice. "Protestul naţional al poliţiştilor nu este şi nu trebuie interpretat drept grevă. Acţiunea poliţiştilor este similară protestului magistraţilor din luna septembrie 2009.

Acţiunea de protest a poliţiştilor este constituţională, în sensul corespondenţei dintre salarizarea afectată şi munca depusă", se arată în comunicatul ce poartă semnătura conducerii Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC).

Astfel, de luni, poliţiştii spun că vor munci proporţional cu scăderile salariale care le-au fost impuse. Sindicaliştii precizează că, pe durata protestelor, poliţiştii vor respecta cât mai strict prevederile legale şi metodologiile specifice, chiar dacă aceste rigori ar putea micşora fluenţa unor activităţi sociale. În tot acest timp, poliţiştii nu vor mai munci suplimentar, peste programul de lucru, decât în situaţii excepţionale. Sindicaliştii solicită rezolvarea favorabilă a mai multor probleme, respectiv drepturi salariale, revizuirea planului de disponibilizare a cadrelor din MAI, eliminarea practicii de muncă neplătită, aplicată constant poliţiştilor, modificări urgente ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

În acest context, de luni, poliţiştii nu vor lucra cu publicul, nu vor primi sesizări ori alte documente ale cetăţenilor, cu excepţia celor care nu suferă amânare. Prin afişe postate la sediile poliţiei, cetăţenii vor fi îndrumaţi să transmită sesizările prin poştă sau electronic pe adresele de e-mail ale instituţiei. La poliţia rutieră, agenţii vor fi prezenţi în teren, dar nu vor patrula, nu vor dirija traficul rutier şi nu vor aplica sancţiuni contravenţionale, cu excepţia avertismentelor.

La poliţiile orăşeneşti şi municipale, echipajele nu vor patrula, ci vor staţiona, pe toata durata programului de lucru, în puncte fixe, din care vor interveni doar la apelurile de urgenţă. Structurile din Poliţia Transporturi vor ramâne în posturi, fără a mai patrula în trenurile SNCFR şi vor interveni doar la apelurile 112. La rândul lor, criminaliştii vor amâna întocmirea planşelor foto şi a expertizelor, pentru cazurile care nu prezintă gravitate deosebită, având în vedere lipsa materialelor necesare. De asemenea, poliţiştii vor refuza participarea la acţiuni comune cu alte structuri, iar în timpul lor liber, atât în cursul săptămânii, cât şi sâmbăta, duminica sau sărbători legale, vor refuza să participe la acţiuni organizate de către instituţie. În punctele de trecere a frontierei, controlul se va face cât mai amănunţit, pentru creşterea eficienţei prevenirii şi descoperirii traficului ilegal de ţigări, persoane, armament, bunuri de lux, maşini furate etc., iar cetăţenii vor fi informaţi că timpul de aşteptare în puncte e posibil să se prelungească. Deplasările la şi de la locul de executare a misiunilor de control şi supraveghere a frontierei se vor efectua doar cu mijloacele din dotarea instituţiei, în caz contrar misiunile fiind refuzate. "Limitarea activităţii nu este îndreptată împotriva Statului şi a cetăţenilor, ci este o luare de atitudine faţă de subfinanţarea poliţiei, reducerile drepturilor salariale, disponibilizările anunţate de conducerea MAI, precum şi faţă de alterarea relaţiilor de muncă din interiorul instituţiei, produse prin abuzuri manageriale", se precizează în comunicatul FSNPPC.

Încheierea protestelor naţionale prin limitarea activităţii se va stabili în funcţie de rezultatele obţinute la revendicările sindicale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro