Poliţişti locali ameninţaţi cu toporul de un individ recalcitrant | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţişti locali ameninţaţi cu toporul de un individ recalcitrant

• acesta era supărat că fusese amendat cu 2.500 lei, după ce a proferat injurii şi a făcut gesturi obscene pe domeniul public • este a treia agresiune la adresa poliţiştilor locali consemnată de la începutul anului în curs • aversiunea faţă de Poliţia Locală ar putea fi explicată şi prin faptul că, în ultima perioadă, se dau amenzi foarte mari pentru aruncarea de deşeuri pe domeniul public, cea mai des întâlnită contravenţie de pe raza municipiului Brăila

 

Se înmulţesc cazurile de agresiuni şi ameninţări la adresa poliţiştilor locali brăileni. După ce, în primele săptămâni ale anului în curs a fost consemnată o astfel de situaţie într-o staţie de autobuz de pe Calea Călăraşilor şi una pe bulevardul Cuza, în urmă cu câteva zile un echipaj al Poliţiei Locale a fost ameninţat cu toporul de un individ agresiv. Astfel, în data de 1 martie, un brăilean în vârstă de 28 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, a început să înjure şi să îi ameniţe pe toţi trecătorii care îi ieşeau în cale, pe strada Mihai Viteazul din municipiu. Solicitaţi de cetăţeni să îl calmeze pe individul agitat, poliţiştii locali sosiţi la faţa locului au avut surpriza să constate că acesta nu manifestă niciun pic de respect faţă de uniforma lor. Din contră, tânărul a devenit şi mai recalcitrant, înteţindu-şi injuriile şi ameninţările, iar la un moment dat s-a dezbrăcat de pantaloni, arătându-le organul genital agenţilor care îl enervaseră.  Fără să se piardă cu firea, aceştia i-au aplicat individului o amendă de 2.500 lei. Sancţinea nu l-a potolit pe brăileanul cu chef de scandal. Dimpotrivă, acesta a intrat în curtea imobilului proprietate personală şi a început să îi ameninţe de acolo cu un topor pe agenţii Poliţiei Locale. Spiritele s-au calmat abia după ceîn zonă a sosit şi un echipaj al Poliţiei Municipiului.

Antipatia faţă de poliţiştii locali a brăilenilor certaţi cu legea dar şi cu bunul simţ ar putea fi explicată şi prin faptul că, începând din toamna anului trecut, amenzile pentru aruncarea de deşeuri pe domeniul public s-au mărit considerabil, iar această contravenţie se numără printre cele mai des întâlnite pe raza municipiului Brăila. Astfel, în perioada 26 februarie – 4 martie, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliţiei Locale Brăila, precum şi cei din cadrul Compartimentului Protecţia Mediului, au depistat mai multe persoane fizice şi juridice care au încălcat prevederile în vigoare privind respectarea curăţeniei pe domeniul public al municipiului Brăila sau pe cele ale Legii 61/1991. Astfel, în ziua de 28 februarie, un bărbat în vârstă de 24 de ani a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2.500 lei, după ce a fost surprins în timp ce arunca gunoi rezultat din activitatea unei societăţi comerciale, pe Str. Mihai Eminescu. În aceeaşi zi, un alt bărbat a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 lei, după ce a ars gunoi menajer în zona Şoseaua Naţională Veche/ strada Rândunicii, nemaiputând stăpâni flăcările, care s-au întins de-a lungul căii ferate. La faţa locului a fost chemat un echipaj ISU Brăila, pentru stingerea incendiului. Tot în data de 28 februarie, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Galaţi, a fost surprins în timp ce arunca gunoi menajer pe str. Comunarzi, colţ cu Şos. Naţională Veche. Acesta a fost amendat cu suma de 1.000 lei. În data de 1 martie, o femeie în vârstă de 58 de ani a fost surprinsă în timp ce arunca gunoi pe Str. Mare, faptă pentru care a fost sancţionată contravenţional cu suma de 1.000 lei. Alţi doi brăileni au fost sancţionaţi cu suma totală de 2.000 lei, în data de 03 martie, pentru că aruncau gunoi pe domeniul public. Pe 4 martie, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost amendat cu suma de 200 lei, pentru că a înjurat şi a provocat scandal în Piaţa Concordiei, spre indignarea celor din zonă. Poliţia Locală mai informează că, în perioada 26 februarie – 1 martie, SC BRAI – CATA SRL a fost sancţionată contravenţional de trei ori, cu suma totală de 7.500 lei, pentru necolectarea zilnică, conform obligaţiilor contractuale, a deşeurilor rezultate din activităţile de salubrizare stradală din sectorul arondat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro