PNT schimbă liderul în Campionatul de Minifotbal Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PNT schimbă liderul în Campionatul de Minifotbal Brăila

• campioana en titre, Pretenașii&Keleș Auto, a preluat șefia clasamentului • cu același număr de puncte, 19, PNT se află pe locul al doilea • fostul lider, FC Buzăului, a coborât pe locul al treilea

 

În etapa a 10-a a Campionatului de Minifotbal Brăila s-au disputat doar 3 partide, însă acestea s-au disputat între echipele care se luptă la podium și la titlul de campioană județeană, iar la finalul lor s-a schimbat liderul. De fapt această mofificare de lider a survenit după victoria cu 3-2 pe care PNT a obținut-o în disputa cu FC Buzăului. PNT, cu Gabriel Preda în rol de MVP, a acumulat 19 puncte, tot atâtea câte a acumulat Pretenașii&Keleș Auto, însă se află pe locul al doilea deoarece are un golaveraj inferior celor de la Pretenașii, formație care a urcat în fotoliul de lider.

Viorel Banciu, de la campioana en titre, a fost MVP-ul meciului.

Amicis s-a impus la limită, 4-3, după ce la pauză a condus cu 2-1, în partida cu Riders. Iar MVP-ul partidei a fost Mădălin Calu, de la Amicis.

Partidele Juventus - Juventus Old-Boys și United - Sporting, se vor disputa joi, 9 noiembrie.

Clasamentul se prezintă astfel: 1. Pretenașii&Keleș Auto 19 puncte (golaveraj: 36-17), 2. PNT 19 puncte (33-30), ambele cu 9 meciuri disputate, 3. FC Buzăului 17 puncte din 8 meciuri.

“Avem un campionat viu disputat, în care primele opt echipe au șanse la podium în acest moment. În altă ordine de idei, le transmit felicitări tuturor persoanelor implicate în minifotbalul românesc pentru performanța istorică de a deveni campioni mondiali. Ca reprezentant al ACS Minifotbal Brăila sunt mândru că reprezint acest sport în județul Brăila”, ne-a declarat Paul Stoian, organizatorul competiției locale de minifotbal.

 

Rezultatele și marcatorii

Amicis - Riders 4-3 (2-1)

Georgian Chihaia 1 gol, Marius Boga 1, Iulian Bogoș 1, Mădălin Calu 1 / Cosmin Moise 2, Neguțu Cazan 1

FC Brăila - Pretenașii&Keleș Auto 1-7 (0-2)

Ionuț Șerbănescu 1 / Viorel Banciu 3, Ionel Aliman 2, Sergiu Simion 1, Nelu Flor 1

FC Buzăului - PNT 2-3 (1-0)

Ștefan Constantin 1, Georgian Urmeș 1 / Gabriel Preda 1, Florin Ivan 1, Marius Coman 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro