PNDL 2 pe ultima sută de metri. Aproape toţi primarii brăileni au depus proiectele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PNDL 2 pe ultima sută de metri. Aproape toţi primarii brăileni au depus proiectele

• mai sunt însă câteva primării care trebuie să se grăbească, astfel încât să încheie procedurile până pe 30 noiembrie, termenul limită • potrivit şefului PSD Brăila, din cele 99 de proiecte acceptate de Ministerul Dezvoltării, deja au fost depuse 86

 

Chiar dacă termenul de depunere a proiectelor pentru finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (etapa a II-a) a fost prelungit cu încă o lună la finele lui octombrie, mai sunt primari brăileni care încă se luptă cu birocraţia. Per total însă, judeţul Brăila stă destul de bine. Cel puţin asta a ţinut să anunţe, recent, senatorul PSD Ion Rotaru, făcând precizarea că din cele 99 de proiecte acceptate de Ministerul Dezvoltării pentru finanţare în cazul Brăilei, 86 deja au fost contractate. Cât despre primăriile rămase pe ultima sută de metri, Rotaru susţine că ar trebui să se grăbească pe cât posibil, astfel încât să se încadreze în termenul final - 30 noiembrie.

“Referitor la PNDL 2, din cele 99 de intenţii de contract pe suma de 645 milioane lei care a fost alocată Brăilei, vă anunţ că au fost depuse deja 86 proiecte şi s-au încheiat contracte. Mai sunt câteva localităţi unde nu s-a întâmplat acest lucru. Îi avertizez că termenul este foarte comprimat din punct de vedere al zilelor care au mai rămas la dispoziţie pentru a realiza acest lucru. Prin urmare, apelul meu este la aceste UAT-uri... Dacă îmi aduc bine aminte este vorba de Surdila Găiseanca, Şuţeşti, Măxineni, Ciocile şi probabil că mai sunt câteva. Dar ideea este ca toţi primarii, toate UAT-urile să se încadreze în termen pentru a reuşi să se încheie şi contractele şi, evident, să se demareze toate celelalte proceduri legate de proiectare, de lansarea licitaţiilor, în aşa fel încât în 2018 să se intre în plin pe proiectele de investiţii pe care doreşte să le facă fiecare UAT”, a declarat Rotaru.

Mai mult, în ceea ce priveşte proiectele aflate în derulare ca urmare a primei etape PNDL, preşedintele PSD Brăila a ţinut să le transmită primarilor oraşelor şi comunelor din judeţul nostru să încerce să cheltuie cât mai mult până la finele anului.

“La PNDL 1 fac apel la primari, indiferent de culoarea politică, pentru a intensifica ritmul lucrărilor şi tot ceea ce se mai poate realiza până la final de an. Probabil că vor mai fi zile cu dificultăţi din punct de vedere meteorologic, dar consider că se va putea lucra. Trebuie să cheltuie banii care sunt alocaţi pentru PNDL 1. Şi sunt lucrări în derulare în multe localităţi”, a conchis sursa citată.

Reamintim că, iniţial, termenul final de depunere a documentaţiilor la proiectele ce urmează să fie finanţate prin PNDL 2 a fost 31 octombrie, însă Ministerul Dezvoltării Regionale a luat decizia să îl prelungească până pe 30 noiembrie. Suma totală care ar trebui să ajungă la judeţul nostru prin intermediul PNDL, etapa a II-a, este de 645.623.831 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro