Elena Udrea este favorită la prezidenţiale a Partidului Mişcarea Populară (PMP) Brăila. Liderul PMP de la nivel local, Viorel Botea, a declarat pentru "Obiectiv" că o susţine şi o admiră pe blonda din conducerea formaţiunii politice, pentru că are "stofă" de prezidenţiale.
Cât despre decizia lui Cristian Diaconescu de a se retrage din partid şi de a candida independent, Botea califică această opţiune drept o dovadă de laşitate .
"Consiliul executiv judeţean al PMP Brăila a decis duminică, 17 august, în unanimitate, ca mâine, la Comitetul naţional ce va avea loc la Palatul Parlamentului să susţinem drept candidat la alegerile prezidenţiale pe doamna Elena Udrea. Noi considerăm că atunci când în partid există o competiţie nu înseamnă că trebuie să te dai deoparte, ci trebuie să lupţi, să-ţi spui punctul de vedere, să-ţi prezinţi argumentele şi nu să-ţi dai demisia din partid, cum a făcut, de exemplu, domnul Cristian Diaconescu. Considerăm că doamna Elena Udrea este candidatul cu notorietate şi cu valoare competiţională specifice unei candidaturi la alegerile prezidenţiale", a explicat şeful PMP Brăila.