* festivalul se află la cea de-a treia ediţie şi s-a bucurat de un real succes în ciuda temperaturilor ridicate de afară * la eveniment a participat şi grupul brăilean "Addiction" care a susţinut un show excelent sâmbătă seară
Zeci de mii de rockeri din ţară şi nu numai au luat cu asalt Bucureştiul week-end-ul trecut într-o expunere de forţe nemaipomenită, la cel mai mare eveniment metal al anului - OST FEST 2012. În ciuda arşiţei de afară, cei veniţi la spectacolul organizat la "Romexpo" au rezistat eroic de vineri până duminică, la un adevărat maraton Open Air, pentru a-şi vedea trupele favorite în plină acţiune. Astfel, "Motley Crue", "Dimmu Borgir", "Over Kill", "Exodus", "Manowar", "Europe", "Trooper", "HollyHell", "Motorhead", "Megadeth", "W.A.S.P." şi "Lake of Tears" au fost cele 12 nume care au reuşit să atragă şi să distreze adevărata "armată de oţel" venită la festival. Pe lângă acestea, în faţa publicului român (şi nu numai), au mai interpretat şi alte 22 de formaţii mai mult sau mai puţin cunoscute. Programul a început în fiecare zi la ora 15.00 şi s-a terminat în jurul orei 2.00 noaptea, spectacolul derulându-se pe două scene - una mare, (cea principală) şi una mai mică (într-un cort special amenajat). Dacă show-urile de pe scena principală s-au adresat celor veniţi pentru capetele de afiş, scena 2 a pregătit câteva surprize şi pentru susţinătorii muzicii underground, dintre care amintim: "Infected Rain", "Finsterfrost", "Thornafire", "Gothic", "Syn Ze Şase Tri", "Addiction", "Tiarra", "Khors", "Shifting Sands" şi "Code Red".
Porţile "Cetăţii Negre" s-au deschis...
Prima zi a festivalului a fost fără îndoială rezervată de către organizatorii evenimentului pentru un public pasionat de metal extrem, excepţie de la regulă făcând doar "White Walls" şi "Motley Crue". Astfel, sub un soare ceva mai blând faţă de zilele ce au urmat, cei care au dat startul evenimentului au fost "Armies Of Enlil", urmaţi de "Psychogod" şi cei mai sus amintiţi - "White Walls". Cele trei trupe de deschidere au cântat bine însă nu s-au bucurat de un public extrem de activ sau numeros. După aceştia a venit rândul legendarei trupe thrash "Exodus", din SUA, să îşi facă simţită prezenţa. În ciuda căldurii de afară, americanii nu s-au dat în lături de la a încinge şi mai mult atmosfera interpretând printre altele şi "Bounded By Blood" sau demenţiala "Strike Of The Beast", stârnind cu această ocazie şi câteva mosh-uri mai timide. De menţionat că pe întreg show-ul trupei sonorizarea nu a fost una demnă de laudă, iar vocea solistului Rob Dukes abia dacă s-a auzit. Imediat după încheierea concertului celor mai sus amintiţi a urmat o altă trupă cu renume în lumea thrash metal-ului - "Over Kill". O formaţie ce activează încă din 1980 care nu şi-a dezamăgit fanii de-a lungul timpului şi care a demonstrat încă o dată că nu are de gând să o facă prea curând. "Electric Rattlesnake", "Ironbound" şi "Rotten To The Core" sunt câteva dintre piesele interpretate de aceştia vineri seara. Cu o uşoară întârziere a urmat apoi show-ul mult aşteptat al legendarei trupe black metal - Dimmu Borgir. Pentru foarte mulţi dintre cei veniţi vineri la concert, această formaţie a reprezentat apogeul serii, fiind un grup mult râvnit în rândul metaliştilor din România şi aflat la prima vizită pe meleagurile noastre. Norvegienii au încercat să mulţumească atât fanii mai noi cât şi pe cei aflaţi alături de ei încă de la începutul "călătoriei". Trupeţii au purtat corpsepaint în stilul caracteristic şi în ciuda faptului că soarele încă mai lumina pe cer în momentul concertului, aceştia au reuşit să inducă atmosfera întunecată specifică genului. Din playlist-ul trupei amintim "Progenies Of The Great Apocalypse", "Mourning Palace", "Vredesbyrd", "Gateways" şi celebra "Puritania". Capul de afiş al serii a fost "Motley Crue", o formaţie extrem de cunoscută în lumea heavy metal şi hard rock-ului. Mergând pe reţeta "sex, drugs and rock'n roll", americanii au făcut un show de zile mari pentru amatorii genului. Aceştia au venit acompaniaţi de către două dansatoare, au avut proiecţii pe fundal şi au antrenat publicul cu foarte multe glume şi interludii. Spre final, cunoscutul tobar Tommy Lee a făcut un show extraordinar. Acesta a executat un solo de tobe în timp ce se învârtea într-un roller-coaster amplasat pe scenă. În cele din urmă, Lee a luat alături de el şi un fan din public şi a repetat mişcarea. De asemenea, spre dezamăgirea unora dintre fanii mai vechi, cei de la "Motley Crue" au ales să interpreteze şi o piesă cu influenţe dubstep, arătând faptul că sunt o trupă într-o continuă transformare, care nu se teme să abordeze elemente noi.
După show-ul principal foarte mulţi dintre cei prezenţi au ales să plece, însă pentru cele câteva mii de oameni rămaşi la concert, scena 2 s-a dovedit mai mult decât surprinzătoare. Rând pe rând, în cort, au interpretat "Infected Rain", "Finsterfrost", "Thornafire", "Warchant" şi "Claymore". Atracţia serii au reprezentat-o fără îndoială, moldovenii de la "Infected Rain", a căror solistă a reuşit să cucerească foarte repede publicul. De asemenea, "Thornafire" din Chile au cântat un death metal excelent pentru publicul amator de metale mai grele.
Ziua a doua a fost închinată heavy metal-ului şi fanii prezenţi la concert au simţit cu siguranţă acest lucru. Show-ul a început în condiţii atmosferice şi mai vitrege decât cele din ziua precedentă, însă asta nu a împiedicat fanii metal să se manifeste. "Desant", "Mystery" şi "HolyHell" au fost trupele care au dat startul zilei de sâmbătă. După grupurile menţionate mai sus au urmat rockerii de la "Trooper" într-un show de-a dreptul reuşit. Parcă pentru a compensa spectacolul oferit cu o seară înainte de cei de la "Motley Crue", rockerii de la "Trooper" au decis să urce pe scenă în compania a 5 reprezentante ale sexului frumos, care au înfierbântat şi mai mult atmosfera, spre deliciul celor veniţi la concert. Aceştia au interpretat atât piese mai vechi din discografie precum şi piese de pe ultimul album, "Voodoo". După formaţia românească au urmat suedezii de la "Europe" care deşi nu au reuşit să impresioneze foarte mult, au avut un public extrem de numeros, în ciuda soarelui arzător de pe cer. După o pauză mai lungă a venit şi rândul legendei serii, "Manowar". Deşi nu mai au nevoie de o prezentare, este important de menţionat că aceştia activează încă de la începutul anilor '80, timp în care au devenit adevărate simboluri ale heavy metalului. Odată urcaţi pe scenă cei de la "Manowar" au adus cu ei spiritul vikingilor, al libertăţii şi focul din inima războinicilor tuturor timpurilor, iar acest lucru s-a simţit fără îndoială în rândul fanilor prezenţi. Americanii s-au aflat pentru a treia oară în ţara noastră şi au susţinut un concert cu adevărat teatral. Aceştia au făcut glume, au interpretat solo-uri de chitară, de bas, au vorbit în română şi le-au făcut cadouri fanilor veniţi la concert special pentru ei. Punctul culminant al show-ului a venit, însă, în momentul în care cei de la "Manowar" au invitat un rocker din public să urce pe scenă pentru a cânta la chitară alături de ei. Cineva a îndrăznit să accepte oferta şi a primit în schimb instrumentul pe care a cântat, drept cadou din partea trupei. Sunetul din seara a doua a fost fără cusur iar chitările şi tobele celor de la "Manowar" au zguduind întreaga zonă. Dintre piesele interpretate de trupă sâmbătă seara amintim: "The Gods Made Heavy Metal", "Warriors Of The World", "Thunder In The Sky", "The Power", "Black Wind şi Fire And Steel". Surpriza serii a reprezentat-o interpretarea ariei "Nessum Dorma", din "Turandot", a lui Giacomo Pucinni de către solistul trupei, Eric Adams. Concertul s-a încheiat cu un uimitor spectacol de artificii de câteva minute.
În cea de-a doua seară, la încheierea show-ului principal nu au mai plecat la fel de mulţi rockeri, cortul destinat scenei 2 devenind arhiplin în numai câteva minute. Cei care au deschis concertul au fost "Steelborn", urmaţi de "Gothic", o trupă cu renume în România. Aceştia din urmă şi-au interpretat playlistul pregătit într-o manieră impecabilă trezind amintiri aproape uitate în rândul fanilor mai vechi ai formaţiei. Următorii pe scenă au fost blackerii de la "Syn Ze Şase Tri" care au încercat să creeze o atmosferă specifică genului, însă cu o oarecare dificultate din pricina temperaturii ridicate de afară. Chiar şi aşa, o parte din public a părut să aprecieze conceptul abordat de aceştia. După "Syn Ze Şase Tri" au mai cântat "Addiction" şi "Incipient".
"Iadul s-a dezlănţuit" pe ritmuri Rock'N Roll
Cea de-a treia şi ultima seară a evenimentului a încercat să îmbine mai multe elemente ale lumii heavy metal şi a reuşit. Ziua a fost deschisă de trupele "Reborn", "Metrock" şi bine cunoscuta trupă doom, "Lake of Tears". Ziua de duminică a fost fără îndoială cea mai fierbinte dar şi cea mai aglomerată din întregul week-end, motivul fiind probabil lista headlineri-lor. "W.A.S.P." a însemnat primul nume extrem de important al serii. Aceştia au făcut un show impresionant şi au reuşit să cucerească repede publicul "bombardat" fără milă de razele solare puternice. Următorii pe scenă au fost cei de la "Megadeth", un alt nume aşteptat de către metaliştii prezenţi la eveniment. Trupa, însă, nu a fost una extrem de energică aşa cum probabil sperau cei veniţi la concert. Legendarul Dave Mustain şi-a interpretat fără cusur piesele, însă, abia spre finalul spectacolului a reuşit să comunice mai bine cu publicul. Surpriza serii a fost, după cum era de aşteptat, "Motorhead". Pornită pe la jumătatea anilor '70, trupa britanică a devenit un real simbol al muzicii heavy metal şi rock'n roll, din întreaga lume. Concertul din România al celor 3 membri ai trupei (Lemmy Kilmister, Phil Campbell şi Mikkey Dee) vine într-un timp relativ scurt de la ultima lor vizită pe meleagurile noastre, din 2009. În ciuda vârstei înaintate, show-ul celor 3 rockeri nu a avut de suferit câtuşi de puţin, acesta fiind unul extrem de antrenant, însoţit de lasere şi lumini fenomenale. "Bomber", "Damage Case", "I Know How To Die", "Stay Clean", "Going To Brazil" şi binecunoscuta "Ace Of Spades", au fost doar câteva dintre piesele interpretate de legendarii rockeri, timp de aproximativ o oră. La finalul concertului Lemmy a ţinut să aprecieze că publicul român a fost de departe cel mai bun, dintre cele pe care trupa le-a avut în acest an.
Cei care au rămas pentru scena 2 după terminarea concertului "Motorhead" nu au avut de pierdut. Primul concert a aparţinut trupei "Tiarra" care a reuşit să strângă în cortul amintit mai sus, un public destul de numeros. Însă cel mai important nume al serii a fost fără îndoială cel al trupei black metal din Ucraina, "Khors". Aceştia au reprezentat un adevărat bonus pentru amatorii de metal extrem prezenţi la concert. De asemenea, o prestaţie foarte bună au avut-o şi death-erii de la "Code Red" care au întrecut aşteptările multora dintre cei prezenţi. Foarte interesant au cântat "Shifting Sands" şi "Voodoo", formaţia care a închis seara. În concluzie, cea de-a treia ediţie OST a fost una reuşită, în ciuda preţurilor ridicate prestate la standurile de alimente şi băuturi, a micilor probleme de sunet pe parcursul celor 3 zile, precum şi a căldurii "infernale" de afară.
O lecţie de "dependenţă" progresivă
Brăilenii de la "Addiction" au susţinut un concert extrem de energic şi interesant sâmbătă seara la OST FEST din Bucureşti. Aceştia au concertat pe scena doi a festivalului, alături de alte formaţii foarte talentate. Deşi au cântat imediat după două trupe care abordează genuri diferite, din aria metalului extrem - "Gothic" şi "Syn Ze Şase Tri" -, brăilenii au dat tot ce au avut mai bun şi acest lucru a meritat pentru că au reuşit să stârnească repede interesul celor prezenţi la concert. Sonorizarea excelentă, vocea impresionantă a noului solist vocal, solourile de chitară şi de tobe, precum şi complexitatea pieselor interpretate au fost ingredientele care s-au făcut remarcate cel mai uşor în rândul celor din public. Playlist-ul din seara de sâmbătă a cuprins 6 piese: "The Merchant Of Death", "Quantum", "Odd Burn", "Meridian", "Razor" şi "Daymare" precum şi un solo de baterie foarte interesant. Titlurile amintite vor face parte din primul album "Addiction", care va fi lansat până la finalul acestui an. Noua componenţă "Addiction" este: Victor Apetrei (solist vocal), Silviu Paraschiv (chitară solo), Răzvan Popa (clape), Bogdan Iftode (bass) şi Alex Muşat (tobe).