La sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, a avut loc, ieri, Cercul Directorilor, eveniment la care au participat toţi reprezentanţii conducerilor unităţilor de învăţământ din municipiu şi judeţ.
Invitaţi la acest eveniment au fost Mirela Chivu, directorul Agenţiei Dezvoltare Regională (ADR), Valeriu Partene, preşedintele Sindicatului Învăţământ Brăila, prof. Cătălin Canciu, inspector şcolar general şi Cristina Ritzi, inspector resurse umane. Mirela Chivu, directorul ADR i-a informat pe directorii şcolilor brăilene despre fondurile şi programul operaţional regional.
Întâlnirea a fost moderată de inspector pentru descentralizarea instituţională, Daniela Turcu. Tema abordată a fost "Calitatea în educaţie - prioritate permanentă a învăţământului preuniversitar".
De asemenea, în cadrul Cercului Directorilor, s-a organizat şi un workshop, pe tema "Strategii anticorupţie în educaţie", al cărui moderator a fost tot insp. Daniela Turcu. În cadrul acestui workshop, s-au întocmit o procedură şi o comisie la nivel judeţean. Celor prezenţi în sală le-a fost prezentat şi un plan de acţiuni privind anticorupţia din sistemul educaţional românesc. Totul a fost în concordanţă cu strategia naţională anticorupţie de la nivelul Ministerului Educaţiei.