* odată cu temperaturile caniculare, brăilenii caută locuri unde să se poată răcori, iar administratorii piscinelor și plajelor din municipiu și din proximitatea acestuia îi așteaptă cu brațele deschise * calitatea serviciilor s-a îmbunătățit vizibil față de anii trecuți, dar și prețurile sunt pe măsură
Canicula a ajuns și în zona noastră, temperatura de ieri depășind pragul de 35 grade Celsius, așa că am intrat din plin în acea perioadă a anului când o ieșire la piscină reprezintă o prioritate pentru cei cărora le permite programul și, bineînțeles, situația materială. Brăila nu duce lipsă de astfel de facilități ce oferă condiții mai mult decât decente, unele chiar de top, la prețuri pe măsură. În municipiu, brăilenii au la dispoziție fostul ștrand pentru copii, administrat în prezent de o firmă privată, sub denumirea ADM Club. Aici, tariful pentru adulți este, în timpul săptămânii, de luni până joi, 30 lei, cu șezlong inclus. La sfârșit de săptămână, de vineri până duminică, tariful este 40 lei, de asemenea cu șezlong inclus. Cei care vor să închirieze un baldachin trebuie să achite un tarif de intrare de 75 lei în timpul săptămânii și de 95 de lei în week-end. Copiii sub 7 ani au acces gratuit, iar pentru cei peste 7 ani prețul de intrare este 20 lei, fără șezlong inclus. La ADM Club, bazinul principal are o adâncime ce variază de la 1,3 la 1,8 metri, iar cel amenajat special pentru copii sub 7 ani are 40 de centimetri. Conducerea locației se declară mulțumită de felul cum merg lucrurile acum, la început de sezon. ”Anul trecut am putut deschide abia de la 21 iunie, pentru că a plouat aproape zilnic. Anul acesta am deschis încă de pe 1 iunie, vremea a ținut cu noi, a fost cald și bine, iar acum, că s-au terminat exemenele la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, ne putem aștepta la și mai mulți clienți zilnic. Avem disponibile 150 de șezlonguri și patru baldachine”, ne-a declarat Cosmin Stefanu, administratoul ADM Club. Deocamdată, aceasta rămâne singura opțiune pe raza municipiului, pentru cei care vor să se răcorească într-un bazin exterior cu apă verificată din punct de vedere sanitar. Vechiul bazin de înot al Liceului cu Program Sportiv nu este deocamdată disponibil pentru public, deoarece administratorii încă sunt în procedura de angajare a unui salvamar, condiție obligatorie deoarece bazinul are adâncimea de 2 metri.
În satul Vărsătura, piscina Unique Garden își așteaptă clienții cu 60 de șezlonguri și 7 baldachine. În timpul săptămânii, șezlongul se închiriază cu 50 lei, iar în week-end cu 60 lei, aceste prețuri incluzând și câte un voucer în valoare de 20 lei pentru produse de bucătărie. Un baldachin se poate închiria cu 160 lei, de luni până joi, și cu 180 lei, de vineri până duminică. Și aici prețurile includ câte un voucer de 20 lei. Numărul maxim de persoane admis pe un baldachin este de trei adulți. Administratorii locației ne-au spus că nu duc lipsă de clienți, ba chiar se întâmplă să rămână fără locuri disponibile în zilele caniculare, când cererea este, evident, pe măsura gradelor din termometre.
Ieri, pe 29 iunie, s-a deschis pentru public una dintre cele mai luxoase locații de acest gen, iar clienții nu au lipsit, în ciuda tarifelor care nu sunt pentru toate buzunarele. Investitorii spun despre Alma Health & SPA Retreat că este prima plajă cu ieșire la Lacul Sarat renovată și gândită la standarde occidentale. Vorbim despre o plajă privată cu 1.000 de șezlonguri, dar și despre un aquapark cu patru tobogane cu apă, trei piscine, dintre care una cu apă sărată din Lacul Sărat, una cu apă dulce și una pentru copii de până la 3 ani. Clienții cazați la hotel au acces gratuit la piscină. Cei care vin dinafară trebuie să achite un tarif de intrare de 80 lei în timpul săptămânii, de luni până joi, și de 100 lei de vineri până duminică sau în sărbătorile legale. Copiii sub 7 ani au acces gratuit, pentru cei cu vârste cuprinse între și 7 și 14 ani tariful este de 40 lei în timpul săptămânii și de 50 lei în week-end. Cei peste 14 ani achită tarif de adult.
O altă locație unde este disponibilă inclusiv o piscină pentru clienți, dar nu la standardele celor amintite mai sus, este plaja Irina din Stațiunea Lacu Sărat. Aici există, de asemenea, acces direct la lacul sărat, iar un șezlong se poate închiria cu 28 de lei, pentru adulți. Pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani, accesul costă 10 lei, fără șezlong. Cei cu vârste între 12 și 14 ani plătesc 18 lei, cu șezlong inclus.
La plajă, la Lacu Sărat
Pentru cei care vor să facă băi de nămol fără a ține neapărat să aibă la dispoziție și un bazin cu apă curată în care să se poată răcori, există varianta plajei principale din Stațiunea Lacu Sărat, cea administrată de Unita Turism, dar și plaja Perla, administrată de Ministerul Muncii. Tariful de acces pe plaja Lacu Sărat pentru adulți și pentru copii peste 12 ani este 18 lei, iar pentru copii între 7 și 12 ani, este 7 lei. Cei care vor să beneficieze de un șezlong trebuie să plătească în plus 20 de lei. Anul acesta, lacul sărat nu mai are tendința de a seca, așa cum se întâmpla în anii trecuți. Turiștii spun că inclusiv nămolul pare a fi mai bun decât era în verile când nivelul a fost completat cu apă dulce din canalele de irigații. ”Parcă se simte mai bine la sănătate nămolul de data aceasta. Noi venim aici de mai mulți ani. N-am mai fost în perioada pandemiei, că așa ne-a impus situația, dar am revenit anul acesta și lucrurile ni se par schimbate în bine. Nămolul are efect mai puternic, lacul nu mai e secat, chiar și condițiile din stațiune s-au îmbunătățit. Stăm cazați la căsuțe și avem apă caldă non-stop. În anii trecuți ni se dădea cu program...”, ne-a spus basarabeanul Petru Sava, din Cahul, Republica Moldova. Acesta a venit în Stațiunea Lacu Sărat cu un grup de 11 persoane, în majoritate pensionari.
Pe plaja Perla, care pune la dispoziția clienților 250 de șezlonguri, tariful de acces pentru adulți este 15 lei, pentru copii 10 lei, iar șezlongul se poate închiria cu 15 lei. Și aici clienții găsesc condiții decente, cu grupuri sanitare, vestiare și punct sanitar. ”Cei mai mulți clienți vin la sfârșit de săptămână, duminica este aglomerația cea mai mare”, ne-a spus Cristian Nicolae, directorul TBRCM SA, structura din cadrul Ministerului Muncii care administrează centrul de tratament Perla și plaja aferentă acestuia, din Stațiunea Lacu Sărat.